Tot ce învaţă Sfinţii Părinţi şi în general Biserica despre suferinţă îşi găseşte temeiuri în Sfânta Evanghelie şi în Sfânta Scriptură în general. Dificultatea este doar să găsim pentru noi înşine sensul şi rostul suferinţei, cu toate temeiurile pe care le aflăm în scrierile consacrate.

- Care este cea mai evanghelică atitudine a creştinului faţă de suferinţă?

- Cea mai evanghelică atitudine a creştinului faţă de suferinţă este să o primească „ca din mâna lui Dumnezeu”, deci cu bucurie, cu încredinţarea că îi este de folos şi cu dorinţa sinceră de a se sfinţi prin ea, ştiind că fără suferinţă nu este mântuire.

- Ce datorii de conştiinţă avem faţă de cei care suferă, atât trupeşte cât şi sufleteşte?

- Datoria de conştiinţă a fiecăruia dintre noi faţă de cei ce suferă este aceea de a-i ajuta, de a-i mângâia, de a le potoli suferinţa şi de a le împlini lipsurile, cu prisosul nostru de efort. Purtaţi sarcina unii altora.

- Care sunt principalele mijloace care ne stau la dispoziţie pentru alinarea suferinţelor omeneşti?

- Mijloacele de a alina suferinţele omeneşti sunt diferite, ele referindu-se la natura suferinţei şi la specificul persoanei. De obicei, oamenii care au de suportat o suferinţă grea au simţământul însingurării şi a complexului de inferioritate. Acestea ştiindu-le, cea dintâi grijă să ne fie aceea de a-i face pe cei ce suferă să simtă şi să înţeleagă că suntem împreună cu ei şi, totodată, să le dăm curaj. Ne spune inima ce avem de făcut, dacă avem inimă. Să ne rugăm pentru ei, să-i cercetăm, să-i ducem la biserică, să le dăm cărţi sfinte.

(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil (Pârâian), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1997, pp. 68-69)