- Ce putere duhovnicească are rugăciunea vorbită, orală, pe care o fac, în general, credincioşii?

- Nu mare putere are rugăciunea făcută numai cu limba şi cu glasul, deoarece Dumnezeu cere omului în vremea rugăciunii mai mult inima sa decât cuvintele gurii şi ale limbii. Că, auzi ce zice: „Dă-mi, fiule, inima ta” (Pilde 23, 26). Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul şi rugăciunea făcută cu gura, tare sau încet, ci mai ales suspinul şi graiurile noastre le cere Dumnezeu. Auzi ce zice: „Ţie a grăit inima mea” (Psalm 26, 13). Şi iarăşi: „Răcnit-am din suspinarea inimii mele” (Psalm 37, 8). Iar marele prooroc Isaia, având în vedere că poporul lui Israel se ruga lui Dumnezeu numai cu gura, iar nu şi cu inima, zicea: „Aproape eşti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8).

Sfântul Grigorie de Nyssa zice „că rugăciunea gurii şi a limbii este graniţa cea mai depărtată a rugăciunii”. Alţi Sfinţi Părinţi numesc rugăciunea gurii treapta cea mai de jos din scara rugăciunii celei duhovniceşti. Acestea avându-le în vedere noi, să ne rugăm Prea Bunului Dumnezeu să ne ajute a ne ridica mai sus de treapta rugăciunii verbale ca să-L lăudăm şi „să cântăm în inimile noastre Domnului”.

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, p. 48)