Părinte Efrem, gheronda, spun rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, dar nu înțeleg nimic.

– Nu înțelegi tu care spui rugăciunea, dar o înțelege diavolul care se arde și fuge... Ei bine, fiule, vrei să vezi o minune de la această rugăciune?

– Mai încape vorbă! Bineînțeles că vreau!

– Bine, îi zice gheronda, mă voi ruga lui Dumnezeu să-ți arate o minune, ca să înțelegi câtă putere are rugăciunea, această rugăciune „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, la care se referă toate cărțile noastre patristice  și, bineînțeles, în mod special, Filocalia. A făcut bătrânul rugăciune, a ținut post, post de trei zile, numai cu puțină apă.

– Vino, fiule, să vezi acum, îi zice ucenicului după trei zile. I-a dat un coș de rafie împletit, știți ce fel de coș, și îi zice:

– Du-te și îl umple cu apă.

– Gheronda, iartă-mă. Sunt în toate mințile, am mintea întreagă, cum să umplu un coș de rafie cu apă ? Stă oare apa în coșul de rafie ? De udat se udă, da, dar să-l umpli cu apă ?

– Păi bine, fiule, îi zice, nu voiai tu să vezi o minune?

Zice și el:

– Desigur.

– E, și să vezi ce putere are rugăciunea? „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, ce putere are? Fiindcă atotputernicia rugăciunii o primește de la atotputernicul Dumnezeu, fiindcă Domnul nostru Iisus Hristos este și Mântuitorul lumii, dar este și Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat. Nu vrei să vezi?

– Cum, cum, cum?

– E, atunci fă ceea ce îți spun, dar vei spune rugăciunea, toată rugăciunea o vei spune tot timpul. Te vei duce și te vei întoarce fără să o întrerupi deloc. Vei spune în continuu „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul”

– Fie binecuvântat!

Se duce așadar, pe drum, îndreptându-se spre locul în care era apa

– Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Și pune coșul la gura izvorului. Și coșul se umple cu apă! Și apa nu curge! Nu iese apă nici pe de lături, nici pe dedesupt, nici o picătură de apă. Însă nu întrerupe deloc rugăciunea și o zice neîncetat.

– Doamne, Iisuse Hristoate, miluiește-mă, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!

Se înțelege, desigur, că bătrânul lui, Efrem Katunakiotul, în chilioara lui se ruga ca să-i arate Dumnezeu o minune ucenicului său începător. S-a umplut coșul. De cum a văzut așa, aleargă repede să i-l arate lui gheronda. Să-i spună adică: Gheronda coșul s-a umplut cu apă și nu curge!

Mergând, așadar, pe drum ca vreo 50 de metri, hopa, i se arată diavolul, dar cu chip de om. Ca un călugăr. Îi zice:

– Călugăre, unde te duci?

– Mă duc la gheronda.

– Cum te cheamă?

– Gheorghe.

– Și câți ani ai de când ești pe aici?

– Vreo cinci – șase, zice.

– Și ce ascultare faci? Ce lucrezi?

– Facem peceți.

Dar pe măsură ce vorbea, coșul se tot golea și apa toată s-a scurs pe dedesubt.S-a luat cu vorbăria în deșert și a lăsat rugăciunea. S-a dus la gheronda cu coșul gol.

– Ce s-a întâmplat, fiule? De ce îmi aduci coșul gol?

– Gherondauite, am pățit așa și așa.

– Aaaaa. Ai lăsat rugăciunea, fiule. Te-ai luat cu vorba și încă vorbă cu cel ce ți s-a arătat a fi călugăr, dar, de fapt, nu era călugăr, ci era diavolul. Dacă nu i-ai fi vorbit, acum coșul ar fi plin cu apă. Acum însă că i-ai vorbit și ai lăsat rugăciunea, a curs toată apa. Ai văzut, așadar, cât timp ai zis rugăciunea coșul a reținut apa. Când te-ai oprit din rugăciune și ai început a vorbi în deșert, a curs apa. Rugăciunea, metanierul cu Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă, adică milostenia duhovnicească, fiindcă rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, este milostenie duhovnicească, ea biruiește mila lui Dumnezeu. Nici un păcat nu este mai mare decât această milă a lui Dumnezeu (adică mila lui Dumnezeu poate să șteargă orice păcat). Mila lui Dumnezeu este mare. Gheronda Iosif, cuviosul, ne spunea că nu numai cu dumnezeiasca Liturghie, ci și cu metanierul, cu rugăciunea minții „Doamne, Iisuse Hristoase...”, poți scoate suflete din osânda iadului și să le așezi în Rai. Se ruga gheronda Iosif de destulă vreme pentru un suflet și la sfârșit, cum ne-a spus, a văzut o vedenie în care sufletul acela i-a spus „Mare este ziua aceasta pentru mine, fiindcă acum mă duc la noua mea casă și aceasta ți-o datorez ție”. Așa s-a încredințat că s-a mântuit sufletul acela.