Sfântul Apostol Petru, în prima sa Epistolă, zice: „Fiți treji, privegheați! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). Diavolul, știind că omul este făptura cea mai dragă lui Dumnezeu, fiind coroana întregii Sale creaturi, se luptă să adune cât mai mulți oameni, să facă o armată potrivnică lui Dumnezeu, îndemnându-i să fie călcători ai Voii și poruncilor Sale. Așa cum diavolul Îl urăște pe Dumnezeu, îl urăște și pe omul care trăiește în frică de Dumnezeu. Diavolul ne îndeamnă să înlocuim iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, cu iubirea de plăceri. Ispita lui, în orice fel se manifestă, urmărește slăbirea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu și cu semenii.

El dispune de multe posibilități de înșelare, după slăbiciunea și înclinațiile fiecăruia. Celui înclinat să creadă că nu există diavol, îi întărește convingerea că nu există; altuia, cu voință slabă, îi șoptește: „eu, diavolul, sunt vinovat de toate, voi sunteți victime, pune-ți vina pe mine”; unuia mai râvnitor în credință, îi aduce gândul: „sunt mai bun decât ceilalți, mai milostiv, mai evlavios”, până cade în mândrie.

Omul, când se roagă, este în dialog direct cu Dumnezeu, Îi mulțumește pentru viață și darurile primite, Îi cere cele de nevoie sau Îl preamărește pentru frumusețea lumii și pentru că ne-a adus mântuirea. Diavolului însă nu-i place această convorbire ca între fiu și Tată, mai ales când omul Îi cere lui Dumnezeu iertare de păcate, atunci el vrea cu orice preț să-l tulbure. Toți putem observa că atunci când ne rugăm, vrăjmașul, fie că ne ia gândul de la ea, fie că zice s-o grăbim, socotind că e un timp pierdut, și ne vin în minte atâtea și atâtea lucruri ce trebuie rezolvate. Dar dacă ne întâlnim cu cineva, stăm de vorbă ceasuri întregi, fără să ne gândim că avem atâtea de făcut. La marii pustnici și sfinți, când se rugau, diavolul venea în chip de șarpe ori animale sălbatice înspăimântându-i ca să-i întrerupă de la rugăciune, dar ei, cunoscându-le șiretlicurile, rămâneau neclintiți în rugăciune.

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 144-146)