În dimineața zilei următoare, pe o zi caldă și senină, plecăm să vizităm pentru a doua oară Marea Galileii și locurile evanghelice din jurul ei. O bucurie duhovnicească de taină se așterne peste sufletele noastre. Marea Galileii, numită uneori Lacul Galileii, Lacul Ghenizaretului sau Marea Tiberiadei, este un nume scump pentru noi creștinii. Puține locuri din Țara Sfântă au fost așa de iubite și preferate de Hristos ca Marea Galileii. De atâtea ori a poposit Mântuitorul pe malul acestei ape binecuvântate. De atâtea ori a vorbit aici mulțimilor, fie de pe munte, fie din corabie, făcând nenumărate minuni.

O vizită la Marea Galileii este cât se poate de înălțătoare de suflet pentru noi toți. Galileea era patria lui Hristos după trup, iar Capernaumul, de pe marginea lacului, era numit „cetatea” Sa. Sfintele Evanghelii ne prezintă Marea Galileii ca pe locul cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos. De aici a început Mântui-torul a predica Evanghelia! De aici, dintre pescarii săraci ai Galileii, a vânat Domnul pe Sfinții Apostoli, pe care i-a făcut apoi „vânători de oameni”. Aici a rostit Domnul cele nouă Fericiri care formează culmea desăvârșirii creștine, precum și acea dumnezeiască „predică de pe munte”. Aici S-a descoperit Mântuitorul oamenilor, mai mult ca Om, ca Fiu al Omului, ca Fiu al lui Iosif din Nazaret și mai puțin ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria pentru mântuirea lumii.

La Galileea, Dumnezeu ni S-a descoperit ca un „Galilean”, sau cel mult „Rabi”, adică Învățător și „profet din Nazaret”. De aceea, aici a vorbit mai apropiat de oameni, de bucuriile și necazurile lor, a fost mai blând, a mângâiat mai mult, a vindecat multe boli, a hrănit pe cei flămânzi cu pâine și pește și a mustrat mai puțin. În schimb, la Ierusalim, Hristos S-a descoperit mai mult ca Dumnezeu, ca Mântuitor și Judecător. Acolo a vorbit mult mai teologic, mai adânc. Acolo a mustrat foarte aspru pe cărturari și farisei, amintindu-le de sfârșitul lumii și de judecata de apoi. Acolo, la Ierusalim, a întemeiat Domnul Sfânta Liturghie și cinci din cele șapte Sfinte Taine. Așadar, Marea Galileii este imaginea lumii de jos, iar Ierusalimul este imaginea cerului, a Ierusalimului de sus, a tronului de judecată, a despărțirii drepților de cei răi.

Cu aceste gânduri în inimile noastre, ne urcăm în autobuzul care străbate ruta Ierusalim – Tiberiada, prin Ierihon. Coborâm în Valea lui Iosafat, înconjurăm Muntele Măslinilor, trecem prin satul Betania și pornim direct spre răsărit. Drumul cel mai scurt spre Galileea pornește din Ierusalim spre Ierihon – 37 km și de aici, pe Valea Iordanului în sus, încă 110 km până la Marea Galileii și orașul Tiberiada. Acesta este drumul cel mai direct și fără obstacole, și totodată drumul străbătut cel mai des de Mântuitorul. Pe aici au urcat Iosif și cu Maria, când mergeau la Betleem să se înscrie. Pe aici au fugit în Egipt, împreună cu Pruncul Iisus. Pe aici au călătorit marii prooroci Ilie Tesviteanul, Elisei, Isaia și Ieremia și, mai târziu, Sfântul Ioan Botezătorul. Pe aici a fost adusă Fecioara Maria la templu, la vârsta de trei ani.

Coborâm printre culmi muntoase și lipsite de viață, trecem pe lângă „Hanul Bunului Samarinean”, care ne amintește de pilda Samarineanului milostiv, ieșim în valea largă și însorită a Iordanului și iată-ne în orașul Ierihon! După câteva minute, autobuzul pornește în continuare spre nord, pe șoseaua asfaltată ce duce în Galileea. Pe cale nu întâlnim aproape nici un sat, afară de două mici așezări omenești. Ici-colo, ogoare irigate și culturi verzi. În stânga noastră, spre vest, se văd Munții Iudeii, cu vârful Carantania, iar în partea de est, se observă din loc în loc albia de argint a Iordanului, puternic strâns între maluri înalte de piatră. Dincolo de Iordan este țara Iordaniei, cu sate mici grupate printre culmi de piatră cenușie. În zare se vede o creastă de piatră roșiatică. Este muntele Nebo, unde a murit Moise. Ne apropiem de Galileea. În fața noastră strălucește în soare oglinda argintie a Mării Tiberiadei. Traversăm de două ori Iordanul și înaintăm pe malul lacului.

Intrăm în orașul Tiberiada, un oraș destul de modern cu o populație de peste 30.000 de locuitori, în majoritate evrei. Orașul a fost întemeiat de regele Irod Antipa, cu 18 ani înainte de Hristos, în onoarea ceza-rului de atunci, Tiberiu. În Tiberiada, Mântuitorul nu a făcut nici un fel de minuni, întrucât orașul era locuit de neamuri păgâne, care se închinau la idoli.

La ora 9,15 coborâm în autogara din Tiberiada. Orașul este așezat în terasă, pe țărmul vestic al Mării Galileii. Pentru noi, creștinii, nu prezintă interes. De aici luăm un autobuz local și mergem în continuare pe versantul vestic al lacului, spre Capernaum, „Cetatea lui Hristos”. Drumul este uimitor de frumos. În dreapta, dealurile galbene și încărcate de roade ale Galileii, iar în stânga oglinda limpede și binecuvântată a lacului Tibe-riada. După o distanță de circa 15 km coborâm și mergem pe jos, paralel cu marea, pe locuri dintre cele mai sfinte, spre Capernaum. Împreună cu noi merg doi cercetători danezi în vârstă, care lucrează la săpături arheologice în apropiere. Ei cunosc foarte bine fiecare localitate biblică și ne explică, cu Noul Testament în mână, toate cetățile evanghelice din jurul Mării Galileii. Astăzi este o zi sfântă! Mergem pe urmele lui Hristos și ale ucenicilor Săi. Simțim sub picioarele noastre slăbă-noage pașii de foc ai Domnului, ai lui Petru și Andrei, ai lui Iacob și Ioan, ai lui Toma și Vartolomeu și ai celorlalți ucenici.

Privim cu nesaț Marea Galileii. Deși atât de mică, este totuși cea mai mare din lume! Pe valurile ei a mers Hristos ca pe uscat. Au privegheat atâtea nopți ucenicii la pescuit, s-au luptat singuri cu valurile și vântul, au prins pești la porunca Domnului. Apă sfântă și liniștită, senină ca cerul de vară, plină de pești și încărcată de minuni. O privim cu evlavie, căci Marea Galileii păstrează cel mai viu amintirea Domnului, în pagini din cele mai frumoase ale Sfintei Evanghelii. Aici Mântui-torul a fost parcă cel mai aproape de noi, de galileeni, de cei păcătoși. Aici ne-a învățat cum să postim și să iertăm, cum să facem milostenie, cum să trăim pe pământ și să lucrăm taina mântuirii noastre.

Ce frumoasă este Marea Galileii! Ți-ajunge s-o vezi măcar o dată în viață și simți că ai văzut pe Însuși Hristos! Stăm pe un bolovan, punem mâinile la frunte, tăcem, privim, și plini de bucurie ne rugăm. Câtă duioșie și nostalgie divină trezește în noi Marea Galileii!

Privită de sus, Marea Galileii are forma unei sfere alungite de la nord spre sud. Iordanul se varsă în ea prin partea de nord, apoi își croiește din nou drum spre Marea Moartă, prin partea de sud. Lungimea Mării Tiberiadei este de circa 25 de km, lățimea de 10-12 km și adâncimea în medie de 50 metri. Iar nivelul ei se află sub nivelul mării cu 212 metri. Pe malul de vest al lacului, spre Galileea propriu-zisă, se află următoarele localități și locuri evanghelice: orașul Tiberiada, Mag-dala, de unde era Maria Magdalena, Muntele Fericiri-lor, locul unde Mântuitorul a hrănit mulțimile cu cinci pâini și doi pești, locul unde S-a arătat ucenicilor după Înviere, Capernaumul, „Cetatea lui Iisus”. În partea de nord, spre izvoarele Iordanului, se află două cetăți vestite: Horazinul și Betsaida-Iulia, patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei, Filip și Natanail. În partea de răsărit se înalță culmea masivă, de piatră roșiatică, a Înălțimilor Golan. În această parte se aflau odinioară două cetăți evanghelice: Gadara și Gherghesa. În prezent, în afară de ruinele cetății Capernaum, scoase de curând la ivea-lă, nu se mai cunoaște nici o urmă din cetățile mai sus amintite. Pe toate, probabil, le-a ajuns blestemul Mântuitorului, pentru necredința lor (Matei 11, 20-24).

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 329-333)