Istoria Mănăstirii Sihăstria Tarcăului

Mănăstirea Sihăstria Tarcăului este menționată pentru prima dată într-un document din martie 1832, prin care mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei îi cerea protopopului de Neamț să împlinească rugămintea ieroschimonahului Avramie, de a pune temelia Schitului Tarcău, pe care acesta din urmă se angaja, cu toată osteneala, să-l zidească pe un teren al Mănăstirii Pângărați.

Din „Pomelnicul ctitorilor", scris în limba română, cu litere chirilice, și păstrat astăzi în altarul bisericii de la Sihăstria Tarcăului, aflăm că lăcașul de rugăciune al călugărilor de aici s-a ridicat „...în zilele binecredinciosului marelui domn și împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, cu blagoslovenia preasfințitului arhiepiscop și mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833, de către ieroschimonahul Avramie și alți donatori”. Acest ieroschimonah a fost și primul egumen al aşezământului și se pare că era de metanie din Mănăstirea Neamţ sau dintr-o mănăstire de pe valea Bistriţei.

Schitul şi-a luat numele de la masivul Tarcău şi pârâul cu acelaşi nume, iar construcția așezământului monahal a durat cinci ani. Sfințirea bisericii de la Tarcău s-a făcut pe 9 iulie 1833. Mai târziu, în 1868, când în acest schit se strânseseră pentru nevoință și rugăciune douăzeci de călugări, s-a construit și turnul-clopotniță din bârne de lemn, având două nivele și un acoperiș în formă de clopot, acoperit cu șindrilă, mai puțin întâlnit până atunci la bisericile moldovenești.

Schit sub îndrumarea și ascultarea Mănăstirii Bistrița

Ctitorii şi alţii care le-au urmat au dăruit schitului păduri, fâneţe şi mori pe Tarcău, suficiente surse de venit pentru monahii care vieţuiau aici, iubitori de linişte şi singurătate, care se rugau zi şi noapte pentru ei şi lumea întreagă.

Știm din acea vreme că schitul de la Tarcău s-a aflat sub îndrumarea și ascultarea Mănăstirii Bistrița până la anul 1900, când a obținut statutul de mănăstire independentă. După 45 de ani, din cauza împuținării numărului de călugări, Mănăstirea Tarcău revine la statutul său de schit al Bistriței, sub ascultarea căreia se va afla până în 1990 și prin mijlocirea căreia va primi mai multe lucrări de îmbunătățire.

Astfel, între anii 1967-1968 au fost refăcute chiliile cele vechi. După 1990 s-au finalizat și corpurile noi de chilii și noul paraclis închinat Schimbării la Față și Sfântului Ciprian, ambele aflate în partea vestică a ansamblului monahal.

Mănăstirea Sihăstria Tarcăului, monument istoric

Iată ce ne spune și pisania paraclisului: Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi împreună lucrarea Sfântului Duh ziditu-s-a această Sfântă Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Ciprian în Schitul Tarcău în anii 1988 – 1989, egumen fiind preotul Ioachim. În anul 1992, interiorul bisericii a fost împodobit cu pictură în tehnica „al fresco” de către Costin Rachieru şi Zenaida Rotaru, sub păstorirea Arhimandritului Ciprian Zaharia. IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit acest locaş şi a înălţat rugăciuni către Dumnezeu, cinstind Biserica Sfântului”.

Din anul 1991, schitul din Sihăstria Tarcăului și-a recăpătat statutul de mănăstire, precum și pe cel de monument istoric, cu următoarele obiective: biserica mănăstirii, vechile chilii și clopotnița, toate datând din secolul al XIX-lea.

De la același autor

Ultimele din categorie