Mitropolitul Iosif Naniescu primește în dar, de la Regele Carol I, vitraliile catedralei

„Aceste ferestre sunt oferite de Majestatea Sa, din propria sa cheltuială şi se află în lucru acum la Munchen. Ele vor fi lucrate în mozaic de sticle colorate, reprezentând tablouri religioase a cărora frumuseţe vor face un admirabil efect la acest monumental edificiu”.

Nu există pelerin și rugător care să nu remarce frumusețea vitraliilor catedralei Mitropolitane de la Iași. Lumina pătrunde în spațiul sfințeniei prin sticla atent meșteșugită, operă a pricepuților sticlari de la Munchen. Frumusețea vitraliilor face ca gândul să ne zboare spre cei care au contribuit la aducerea lor la Iași. Deși poate părea surprinzător, vitraliile au 129 de ani, fiind donate de către familia Regelui Carol I. Așa cum reiese din corespondența Mitropolitului Iosif Naniescu, la 22 septembrie 1885, Regele Carol I, aflat în vizită la Iaşi, a vizitat noua catedrală aflată în plin proces de restaurare.

În timpul vizitei a avut loc o audiție a corului condus de Gavriil Musicescu: „Dl. Musicescu a făcut o încercare cu corul vocal, spre a se constata şi de Însuşi Măria Sa răsunetul măreţului edificiu”.  În continuare, pictorul Gheorghe Tattarescu a dat Regelui informaţii despre munca de pictare a edificiului: „Cu un deosebit interes, după ce M. Sa a examinat interiorul, urcându-se prin amândouă rândurile de galerii, a voit a cunoaşte şi exteriorul în amănuntele sale. A examinat aspectul, s-a suit pe galeria din afară a acoperământului, după aceea în turle şi până la orologiu şi pretutindeni, însoţit de IPS Mitropolit... La plecare a făcut cunoscut Mitropolitului Iosif că ferestrele cele mari, în număr de zece, până în ianuarie 1886 vor fi gata. Aceste ferestre sunt oferite de Majestatea Sa, din propria sa cheltuială şi se află în lucru acum la Munchen. Ele vor fi lucrate în mozaic de sticle colorate, reprezentând tablouri religioase a cărora frumuseţe vor face un admirabil efect la acest monumental edificiu”.

De la același autor

Ultimele din categorie