Domnul mai cutreieră și azi printre neamuri, în căutarea unor pescari de oameni

Fără îndoială, chemarea e arareori atât de directă, iar El atât de vizibil. Mai adesea Se întrupează într-un apropiat aflat la încercare, ba chiar într-o încercare venită asupra noastră pe neașteptate. Atunci avem ocazia să lăsăm pescuitul și dresul mrejelor, adică viața trăită doar pentru noi înșine, pentru a începe o reconversie profesională, sau mai degrabă duhovnicească, reînnoind ucenicia alături de Învățătorul în numele Căruia am fost botezați.

„Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor”. (Matei 4, 18-23)

Textul Evangheliei din această a doua duminică după Cincizecime istorisește cum anume Domnul Hristos i-a chemat la apostolat pe primii săi patru ucenici: frații Petru și Andrei, fiii lui Iona, respectiv Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Toți patru erau pescari și, după cum notează Sfântul Matei, au răspuns apelului Domnului pe când se aflau la activitatea lor cotidiană: primii doi frați își aruncau năvoadele în mare, iar ceilalți doi, împreună cu tatăl lor, își reparau mrejele pentru a porni la munca ce le asigura existența. Reacția lor este, cu siguranță, neobișnuită. Pe de o parte Domnul nu îi cheamă să devină ucenicii Lui pe când aceștia s-ar fi aflat la una dintre cuvântările Sale, sau când erau „în repaus”, când ai timp să cugeți tihnit la o asemenea ofertă. Pe de altă parte, ei răspund imediat, fără a pune întrebări. Ba chiar Iacov și Ioan se aflau alături de tatăl lor, dar nu se amintește nimic despre acordul acestuia, sau măcar despre vreo reacție a lui. Pur și simplu cei patru îl urmează deodată pe Iisus și pleacă cu El în Galileea, străbătând orașele și ascultându-I învățătura, ba și văzând numeroasele Sale minuni.

Acest eveniment e descris de Matei ca petrecându-se imediat după ce Hristos fusese botezat în Iordan de către Ioan, iar apoi petrecuse în pustie timp de patruzeci de zile, la finele cărora a fost ispitit de diavol. În așa manieră, e chiar mai de neînțeles cum cei patru L-au urmat pe Domnul, fără măcar să Îl cunoască. Dacă, de exemplu, i-ar fi auzit câteva cuvântări, ar fi văzut înainte vreo minune săvârșită de El, atunci s-ar înțelege câtuși de puțin lepădarea treburilor cotidiene și plecarea după Domnul. Răspunsul însă pare să se contureze dacă citim și din altă Evanghelie, anume tocmai a lui Ioan, unul din cei patru chemați aici la ucenicie. Mai precis, în capitolul al patrulea, după Botezul Domnului, se petrec următoarele: „A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!” La aceste cuvinte, ucenicii merg după Iisus și rămân cu El în acea zi până seara. „Unul dintre cei doi (...) era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus” (Ioan 4,35-42). Povestirea continuă cu chemarea altor ucenici la apostolat. Combinând cele două evenimente s-ar putea deduce că cel puțin Andrei și Petru Îl cunoscuseră dinainte pe Mântuitorul. Ei fuseseră ucenicii lui Ioan Botezătorul și, după prinderea acestuia de către Irod, se întorseseră la casa lor din Galileea. Andrei fusese de față la Botezul Domnului, iar cel de-al doilea e cu siguranță chiar Ioan Evanghelistul, care se smerește în Evanghelia sa, nenumindu-se. Tot la fel se întâmplă la Înviere, când aleargă cu Petru la mormânt (Ioan 20, 2-9).

Evanghelia acestei duminici își clarifică, prin acest apel intertextual la Evanghelia după Ioan, conținutul. Petru, Andrei, Iacov și Ioan au lăsat toate și au urmat Domnului dar nu oricum: deja Îl întâlniseră și de aceea, când L-au văzut venind și propovăduind cu aceleași cuvinte ca și primul lor învățător, Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerului”, imediat L-au urmat. Dar chiar și așa, atitudinea lor revelează o dorință puternică de a lăsa cele obișnuite, viața simplă de pescari, pentru a urma o cale deosebită: aceea de a deveni „pescari de oameni”. Alături de Iisus, ucenicii sunt învățăcei într-ale Legii celei Vechi, în sinagogile din Galileea, dar și într-ale celei noi, numită aici „Evanghelia Împărăției”, adică vestea bună a apropierii lui Dumnezeu de oameni. Iar învățătura nu se rezumă la teorii, ci se probează în aceea că Domnul propovăduiește „tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor”.

Toți cei care am primit botezul creștin am pregustat întâlnirea cu Domnul, ba chiar L-am întâlnit deja, fie chiar și preț de câteva clipe, în baia cristelniței și în prima împărtășanie. Ca și odinioară Ioan Botezătorul, care L-a arătat ucenicilor săi pe „Mielul lui Dumnezeu”, preotul ajutat de nașii noștri ne introduce în tainele vieții alături de Hristos din chiar primele zile ale vieții noastre. Unii ne continuăm ucenicia printr-o evoluție duhovnicească firească, în Biserică. Alții ajungem înapoi la cele lumești, dar invariabil într-o zi, dacă nu chiar de mai multe ori, va trece pe lângă noi Domnul Care nu Se odihnește în Rai, ci cutreieră până azi o Galilee mai largă, extinsă la dimensiunile lumii întregi. Într-o zi obișnuită, în care ne aflăm angrenați în treburile cotidiene, Îl vom auzi spunându-ne „veniți după Mine”. Fără îndoială, chemarea e arareori atât de directă, iar El atât de vizibil. Mai adesea Se întrupează într-un apropiat aflat la încercare, ba chiar într-o încercare venită asupra noastră pe neașteptate. Atunci avem ocazia să lăsăm pescuitul și dresul mrejelor, adică viața trăită doar pentru noi înșine, pentru a începe o reconversie profesională, sau mai degrabă duhovnicească, reînnoind ucenicia alături de Învățătorul în numele Căruia am fost botezați. Afirmația pare un clișeu bisericos, dar să ne amintim de Sfântul Antonie care bogat fiind și rămas orfan de tânăr, a auzit într-o zi citindu-se în biserică cuvântul: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoara în cer. După aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19,21). E un exemplu de chemare la viața monahală, care constituie o vocație aparte. Însă chemarea la viața ce duhovnicească capătă în inima fiecăruia un aspect propriu, în legătură cu darurile și harurile pe care le-am primit. Este cert însă că această creștere duhovnicească stă întotdeauna în legătură cu propovăduirea Evangheliei, de către noi altora, prin puterea faptelor bune. Așa suntem și noi, asemenea Apostolilor, pescari de oameni.

De la același autor

Ultimele din categorie