În dragoste există respect
Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam, iar el a spus despre femeia sa: Iată acesta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea (Facerea 2, 23).
Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. Bărbatului i-a dat bărbăţie, pentru ca să se descurce în situaţiile grele şi pentru că femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi putut menţine familia.
Când eram în Epir, se vorbea despre o femeie cum că era înfricoşătoare. Purta o cămaşă albă până jos şi avea întotdeauna un iatagan cu ea. Tâlharii o luau în tovărăşia lor. Gândiţi-vă, să aibă o femeie în ceata lor! Odată a mers mai multe ceasuri pe jos şi s-a dus într-un sat îndepărtat, ca să ia de ginere pentru fiica ei un fiu de vlah. Şi fiindcă acela se împotrivea, l-a răpit, l-a pus în spate şi l-a adus în satul ei. Desigur, acestea sunt excepţii. Astăzi însă, dacă ai mobiliza femei şi ai face cu ele o companie, atunci când ar vedea cercetaşi venind înspre ele, ar lua-o la fugă toate, crezând că este duşmanul.
Scriptura spune că: Bărbatul este capul femeii (Efeseni 5, 23). Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam, iar el a spus despre femeia sa: Iată acesta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea (Facerea 2, 23). Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar bărbatul să-şi iubească femeia (Efeseni 5, 23). În dragoste există respect şi respectul se afla în dragoste. Căci cel pe care îl iubesc, îl şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci amândouă sunt acelaşi lucru.
Oamenii însă se îndepărtează de această armonie a lui Dumnezeu, neînţelegând ceea ce spune Evanghelia.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie - Cuvinte duhovnicești, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 65)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro