Cel ce şi-a dobândit dragostea cea desăvârşită trăieşte în lumea aceasta în aşa fel ca şi cum n-ar trăi.

Căci unul ca acesta se socoteşte pe sine străin pentru toate cele văzute, aşteptând cu nerăbdare pe cele nevăzute.

El s-a schimbat întreg în dragoste faţă de Dumnezeu şi a dat uitării orice altă dragoste.

Sufletul cel plin de dragostea lui Dumnezeu, la vremea ieşirii din trup, nu se va înfricoşa de stăpânitorul cel rău din văzduh, ci se va înălţa însoţit de îngeri, întocmai cum ar trece dintr-o ţară străină, în patria sa.

(Arhimandrit Dosoftei Morariu, Sfântul Serafim de Sarov, 2002, p. 374)