Preotul trebuie să se roage pentru toţi. Rugăciunea mea este de mijlocire. De aceea îmi daţi pomelnice şi eu mă rog pentru dumneavoastră. Dar să ştiţi că dacă nu vă rugaţi cu mine, degeaba! Pentru că preotul nu este „mama Omida”, care spune nu ştiu ce chestii acolo, în timp ce tu poţi să o iei razna! Rugăciunea mea să fie împreună cu a voastră, şi atunci Dumnezeu face minunea.

De multe ori când cineva venea la mine pentru rugăciune, îi spuneam: „Roagă-te cu mine!”. Erau lucruri foarte grele în familie, fie boli grele, fie tulburări în casă, şi se întâmpla minunea, lucrurile se schimbau. Uneori vin oameni şi spun: „Părinte, să ştiţi că rugăciunea sfinţiei voastre a avut putere şi m-a scos dintr-o împrejurare: soţul meu s-a schimbat, sau copilul meu, care făcea rău, s-a întors acum la credinţă şi este bun”. Şi eu le zic: „Nu rugăciunea mea, ci rugăciunea noastră. Că dacă mă rugam numai eu singur, nu ştiu dacă Dumnezeu mă asculta, că şi eu sunt om păcătos, nu?”.

Dar dacă mă rog pentru alţii, mă rog cu dragoste, pentru că iubesc pe fiecare şi înţeleg suferinţa umană mai bine decât înţelege unul care n-a trecut prin ea. Prin această rugăciune, Dumnezeu face minunea şi vindecă: pe cel bolnav îl ridică din patul durerii, pe cel orb îl luminează, celui bolnav la minte îi luminează mintea şi-l întoarce la credinţă.

(Părintele Cheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 31)