Școala primară (National-Hauptschule) în care junele Mihai a urmat clasele a treia și a patra (1858-1860) este situată pe Strada Şcolii. Am aflat că, pe atunci, instituția de învățământ funcționa în două clădiri. Astăzi a rămas doar un imobil, și acela modificat.

Cât privește gimnaziul austriac (Ober-Gymnazium) frecventat de poet, cu scurte întreruperi, între anii 1860-1866, clădirea se găseşte vizavi de Piața Teatrului. Pe frontispiciu s-a amplasat o placă comemorativă, în limba rusă, ce indică trecerea lui Eminescu pe aici. Spre bucuria noastră, astăzi școala poartă numele ilustrului nostru confrate.

Casa lui Aron Pumnul – neuitatul profesor, numit de poet „luceafăr” și „dalbă stea”, ce l-a găzduit pe Eminescu în anii cât a studiat la Cernăuți – a rămas într-o dureroasă uitare. Deși are peste 200 de ani, încă stă în picioare. De ceva vreme, asociațiile culturale românești doresc a deschide în ea un muzeu Eminescu. Prin anii 1990, după multe cazne, în fața casei s-a reușit amplasarea unui bust al poetului, care să amintească viitorimii despre șederea sa vremelnică în acele locuri. Tot o statuie eminesciană, creație a sculptorului basarabean Dumitru Gorșcovschi, se află amplasată la intersecția străzilor „Vatutin” și „Universității”, fiind inaugurată la 15 iunie 2000.

Nu aș vrea să uit de cimitirul orașului, deoarece acolo așteaptă venirea Dreptului Judecător mari români, printre care neuitatul profesor al lui Eminescu. Impresionatul monument funerar are deasupra efigia dascălului bucovinean, iar dedesubt textul: „Marelui bărbat al naţiunii, ARON PUMNUL, profesor de limba şi literatura română la gimnasiul superior din Cernăuţi”. În apropiere întâlneşti mormintele altor remarcabile personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti, precum Eudoxiu Hurmuzaki, istoric şi patriot, participant la revoluţia paşoptistă din Bucovina, sau Ion G. Sbiera, istoric literar şi folclorist, fondator al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Cernăuţi.

Cernăuțiul rămâne un oraș care aduce din trecut parfumul unei așezări tihnite și prospere. Ce-o fi simțit junele Mihai, sosind în străvechea urbe? Oare în vremurile acelea se mai măturau străzile cu ramuri de trandafir? Astăzi doar centrul, unde s-au refăcut câteva clădiri de epocă, mai amintește de frumusețea de odinioară. Cert este că Eminescu s-a simţit strâns legat de Bucovina și de oamenii ei, chiar prin legături de sânge. După propriile-i ziceri, avea rădăcini adânci în pământul acesta prin bunicii din partea tatălui, originari din Călinești, Suceava.

Pașii poetului s-au perindat pe aici pentru întâia oară în toamna lui 1858, el însoțindu-i pe frații mai mari Șerban, Nicolae, Gheorghe și Ilie, gimnaziști la liceul german din Cernăuți. Pe junele Mihai l-au înmatriculat în clasa a III-a la Național Hauptschule, școala primară ortodoxă orientală. După doi ani, obținând rezultate remarcabile, Gheorghe Eminovici și-a înscris odrasla în clasa I la prestigiosul gimnaziu cernăuțean Ober-Gymnasium, unde-l va avea ca profesor de română pe marele patriot transilvănean, originar din părțile Blajului, Aron Pumnul. După moartea profesorului său de română, 1866, poetul a compus cunoscuta poezie La mormântul lui Aron Pumnul, iar la scurt timp poezia La Bucovina, arătându-și dragostea filială față de înstrăinatul pământ românesc. Referiri înflăcărate despre oropsitul tărâm bucovinean regăsim și-n poezia La arme, scrisă în 1878.

Mânat de aceleași sfinte simțăminte, studentul Eminescu acceptă să fie secretar al Comitetului de organizare a serbării de la Putna din 1871. Am putea considera măreața festivitate a românismului de la mormântul Binecredinciosului Domn Ștefan, organizată de studenții români din toate provinciile istorice străbune, ca pe o mișcare a unității spirituale și culturale a românilor de pretutindeni, care a anticipat-o pe cea politică, împlinită după aproape încă o jumătate de veac. Patriotismul nu s-a manifestat la Eminescu doar prin simple adeziuni ori cuvinte înflăcărate, ci și prin acțiuni ferme, chiar temerare, aidoma celei petrecute prin 1875, când poetul făcea o călătorie la Cernăuți, prilejuită de înființarea universității germane în capitala înstrăinatei Bucovine. În bagaje și-a îndesat un pachet întreg de exemplare din lucrarea Răpirea Bucovinei după documente autentice, întocmită de către Mihail Kogălniceanu pe baza a numeroase dovezi grăitoare privind modul cum a fost furată Bucovina românilor. La Cernăuți l-a găzduit bunul său amic și coleg de școală, V.T. Stefanelli, acesta rămânând uimit de curajul poetului de a trece granița cu maldărul de broșuri militante pentru unirea Bucovinei cu țara mamă. A doua zi, cărțuliile s-au distribuit românilor în tot orașul. Ba mai mult, cu o îndrăzneală aproape de inconștiență, Eminescu a trimis prin poștă respectiva fasciculă chiar oficialilor urbei. Autoritățile habsburgice au reacționat prompt: la două zile după „isprava” tinerilor, au interzis prin lege misiva patriotică.

Publicistica lui Eminescu abundă în referiri la drama Bucovinei, el înfierând fără nici o ezitare răpirea Moldovei de Sus de către Imperiul Habsburgic, în 1775, dar și alte aspecte ce priveau politica imperială în Moldova lui Ștefan. Cu o luciditate remarcabilă, jurnalistul Eminescu trage multiple semnale de alarmă față de politica de „germanizare” a provinciei, evidențiind dreptul la legitimitatea istorică a bucovinenilor, dreptul la autodeterminare, neuitând chipurile luminoase ale înaintașilor care au înscris pagini memorabile în istoria neamului.

Ca o concluzie, Eminescu se simțea legat de Bucovina prin rădăcinile străbunilor, prin anii de școală, prin iluștri profesori avuţi aici, prin colegii și prietenii de-o viață ce și i-a făcut în timpul șederii la Cernăuți, locul debutului său literar. Peste toate, poetul se simțea legat de Bucovina, ca de orice provincie a țării și de fiecare locuitor al ei, prin sângele ce-i curgea prin vene, prin aceeași credință și același ideal de unitate națională a poporului din care a răsărit.