Sfântul Nil ne dă câteva pilde de monahi sfinți, care au suferit războaie înfricoșate din partea vrăjmașului și l-au biruit, făcându-l de râs.

Unui Sfânt diavolul i s-a înfățișat în chipul unui leu, cu ghiarele înfipte în rărunchii acestuia, gata fiind să-i sfășie carnea. În acest fel dorea să-l înfricoșeze și să-și coboare mâinile, întreru­pându-și rugăciunea. Dar Sfântul și-a coborât mâinile numai când și-a isprăvit rugăciunea.

Sfântului Ioan Colov, diavolul i s-a arătat ca un șarpe mare, care i s-a încolăcit în jurul trupului și-i umplea fața de bale, încercând să-i risipească mintea de la rugăciune. Pe alt Sfânt, demonii l-au învârtit două săptămâni în aer pe o rogojină, dar n-au putut să-i îndepărteze mintea de la Domnul pe care Îl iubea.

La avva Theodor au venit două vipere la picioare în timp ce vorbea cu ucenicii săi. El nu s-a speriat deloc, le-a făcut loc și, după ce și-a isprăvit cuvântul, le-a explicat fraților că satana dorea prin acei șerpi să-i întrerupă cuvântul sfânt.

Pe un alt Sfânt un șarpe otrăvitor îl mușca de picior în vremea rugăciunii, dar el nu-și întrerupea lucrarea duhovni­cească. Și întru nimic nu s-a vătămat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însuși. Rugându-se astfel, Sfinții îl înfruntau pe diavol și lucrările lui înfricoșătoare și fizice. Cu curajul și bărbăția pe are le insuflă credința și dragostea de Dumnezeu ei disprețuiau până și moartea, iar Dumnezeu era cu ei. Astfel au biruit viclenia vrăjmașului.

La fel ca oamenii potrivnici și dușmani, și demonii cei vicleni pot să joace, chiar și fară să vrea, rolul nălbitorului pen­tru suflet. Ispitele și greutățile pe care le aduc asupra sufletului care vrea să se unească cu Dumnezeu îl aduc mai aproape de El, albindu-l și făcându-l și mai primitor pentru harul și mila lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Evsevios Vitti, Sfântul Nil Ascetul, despre rugăciune, Editura Sf. Nectarie, pp. 154-155)