Fiecare om are o legătură specială cu Dumnezeu
În măsura în care Hristos și Duhul Sfânt sunt pentru mine soluția la toate problemele care mă depășesc, trăiesc în neștirea multor lucruri. Hristos este temeiul vieții mele.
Niciodată nu trebuie să te compari cu nimeni. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea Celui Veșnic; Dumnezeu face cu fiecare om o unică legătură a inimii.
De ce urmările neascultării lui Adam sunt atât de dezastruoase? De ce viața duhovnicească în Hristos își asumă, în această lume, tragica formă de luptă corp la corp cu moartea? De ce facerea lui Dumnezeu este legată de această negare, de moarte, de acestă luptă plină de dureri? De ce facerea nu duce în chip armonios la împlinirea făpturii omenești ca și chip al lui Dumnezeu? De ce trebuie să lupt împotriva lucrurilor care mă omoară, fără a avea puterea trebuincioasă? Nu înțeleg. În măsura în care Hristos și Duhul Sfânt sunt pentru mine soluția la toate problemele care mă depășesc, trăiesc în neștirea multor lucruri. Hristos este temeiul vieții mele. Felul cum lucrează mă atrage. Nu înțeleg ce a zis, dar ce a zis îmi este destul. Voi înțelege când voi trece din această lume în cealaltă.
(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 27-28)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro