File de jurnal: pelerini stâlpnici, preoţi nepopi şi jurnalişti netrişti

 

Oare e întâmplător faptul că referendumul a avut loc cu o săptămână înainte de sărbătoarea ocrotitoarei Moldovei, într-un an în care ziua de 14 octombrie a căzut în zi de duminică? Duminica prăznuim Învierea Domnului. Iar pe 14 octombrie am gustat, anul acesta, din plin o renaştere a credinţei, o înnoire a Duhului.

Neoficial, pelerinajul a început anul acesta mult mai devreme, practic la câteva zile după referendum. Deja de pe 3-4 octombrie am sesizat cum tot creşte numărul de pelerini. Şi cum atmosfera duhovnicească capătă alte valenţe, treptat... Dacă zilele din preajma referendumului le-am perceput ca pe o judecată şi ca pe o răstignire – pe traseul Ghetsimani-Gabbata-Golgota –, pe măsură ce se apropia ziua Sfintei Parascheva tulburarea se tot risipea: „precum se împrăştie fumul şi nu mai este; precum se topeşte ceara de la faţa focului”. Au dispărut durerea, consternarea, neputinţa, frica şi au venit valuri-valuri, în ritm de pelerini – mângâierea, speranţa, încrederea, pacea. Oare e întâmplător faptul că referendumul a avut loc cu o săptămână înainte de sărbătoarea ocrotitoarei Moldovei, într-un an în care ziua de 14 octombrie a căzut în zi de duminică? Duminica prăznuim Învierea Domnului. Iar pe 14 octombrie am gustat, anul acesta, din plin o renaştere a credinţei, o înnoire a Duhului.

***

A fost atât de cald – un dar al lui Dumnezeu ca să înmoaie frigul din multe inimi – încât în seara zilei de 14 octombrie am auzit în grădina casei parohiale cântând timid câţiva greieri. Probabil pentru ultima dată anul acesta.

***

Curg analizele de după referendum. Şi laici, şi clerici se întrec în a veni cu explicaţii pentru ceea ce s-a întâmplat, dar şi cu soluţii, multe dintre ele extrem de pertinente. Îmi stârnesc un zâmbet amar textele ce se potrivesc binecunoscutei vorbe româneşti: „după război, mulţi viteji se-arată”. Nu pot să nu mă întreb ce ar fi scris unii dintre ei dacă referendumul trecea cu vreo 70% prezenţă la vot, dintre care 99% ar fi optat pentru DA? Personal, nu m-am ferit să pun degetul pe rană şi să propun soluţii pastorale încă de când nici nu exista ideea acestui referendum. Dovadă stau textele scrise săptămânal în ultimii şapte ani, de când ţin această rubrică. Referendumul pentru mine nu e decât o tragică, nedorită confirmare a unui diagnostic asupra căruia am atras atenţia încă din 2011. Cel mai grav aspect pe care m-am tot încăpăţânat să-l semnalez: avem o mare problemă cu pastoraţia individuală, cea de familie şi cea de grup! Nu că în cele ale pastoraţiei colective am fi desăvârşiţi. Dar voi mai reveni asupra temei.

***

Socrul meu (Laurenţiu) a stat la rândul de pelerini de la 21.50 în seara zilei de 13 octombrie şi a reuşit să se închine la sfintele moaşte a doua zi, pe 14 octombrie, cam pe la ora 15.30. Deci vreo 17 ore şi 40 de minute de aşteptare. Dintre „colegii de rând”, cel mai mult l-au impresionat cinci elevi de liceu veniţi din Vicovu de Jos, doi băieţi şi trei fete. Au venit cu trenul, s-au aşezat la coadă, iar după ce s-au închinat au plecat direct spre casă, întrucât a doua zi aveau ore. Cu astfel de tineri, viitorul sună bine!

***

Pentru o mai bună organizare şi pentru a avea o imagine cât mai concretă asupra dimensiunii rândului pelerinilor, se marchează cu cifre stâlpii care susţin reţeaua electrică şi care străjuiesc întregul traseu. Între stâlpi sunt cam 50 de metri. Anul acesta, au fost momente în care rândul trecea binişor de stâlpul 60. De la an la an, pelerinii s-au familiarizat cu acest sistem, încât mulţi întreabă, înainte de a se porni spre rândul de pelerini: „Pe la ce stâlp s-a ajuns acum?”. Această nevoinţă a lor, faptul că stau atâtea ore în picioare e cu atât mai mult de apreciat cu cât trăim vremuri în care omul contemporan e tentat să evite, din comoditate, orice fel de osteneală. Dacă la supermarket trebuie să aştepte 10 minute la un rând, deja i se pare mult. Încât eu i-am numit, în inima mea, inspirat de unele file de sinaxar, pelerinii-stâlpnici. Sfinţii trecuţi în calendar ca fiind „stâlpnici” sunt cei care au ales un tip de nevoinţă mai neconvenţional, petrecând ani în şir pe un soi de coloană înaltă (cea a Sfântului Simeon Stâlpnicul ajunsese la 16 metri înălţime), fără acoperiş, unde nu se putea sta decât în picioare sau în genunchi.

***

Nu ştiu cum se face, dar la Iaşi, în ultimii ani – nu numai de hramul Catedralei – sunt (sau vin) cei mai frumoşi, mai bine pregătiţi şi mai sufletişti oameni de presă! Ca purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, trăiesc întâlnirile cu ei tot mai mult ca pe o mică sărbătoare – una a deschiderii, onestităţii şi împreună-lucrării. Fără relatările lor, fără dăruirea lor faţă de publicul la care au acces, sărbătoarea ar fi mai săracă. Prin ei şi prin instituţiile pe care le reprezintă, bucuria şi atmosfera de pace de la sărbătoarea Sfintei Parascheva au pătruns în toate colţurile ţării şi chiar peste hotare. Le mulţumim şi le suntem recunoscători!

***

Sigur că au fost, în anii din urmă, multe situaţii în care aceşti inimoşi reporteri de teren primeau câte o „temă” de la conducerile lor, să dea ceva scandalos, să inventeze subiecte „şocante” sau măcar negative. Chiar dacă nu toţi mă avertizau, intuiam imediat ce se întâmplă după tristeţea din ochii şi din vocea lor. Anul acesta a fost o singură astfel de tentativă, de la o instituţie de presă, altminteri, de prestigiu. În rest, i-am văzut pe toţi jurnaliştii bucuroşi că pot să-şi facă meseria aşa cum cred ei mai bine de cuviinţă. Şi să nu vă imaginaţi că e uşoară viaţa unui reporter de teren. Se molipsesc însă de entuziasmul pelerinilor, care îi ajută să treacă de multa oboseală şi presiune din acele zile. În plus, nu ai cum să te plictiseşti sau să intri în rutină. Vorba unui om de radio: "sunt la al douăzeci şi doilea pelerinaj consecutiv, dar nu au fost două identice".

***

Aflu că textul „De departe, popi. De aproape, preoţi” se apropie vertiginos de 40.000 de citiri în primele 24 de ore de la publicarea pe site. Înţeleg că e un soi de record. M-a luat prin surprindere. Pot fi multe explicaţii, dar cred că textul marchează o schimbare de paradigmă. Biserica are, după referendum, şi şansa de a pune – în termeni filocalici – început bun în relaţia cu mass-media. Şi, ca un soi de confirmare, primesc un mesaj de la unul dintre jurnaliştii care cunosc foarte bine fenomenul religios de la noi şi care sintetizează modul în care presa a reflectat sărbătoarea Sfintei Parascheva de anul acesta prin cuvintele: „pentru prima dată în istoria recentă, presa şi Biserica încep să fie în aceeaşi barcă”. Mă pune pe gânduri, dar îi dau dreptate. E momentul în care Biserica începe să nu mai fie asociată, încet-încet, la nivelul percepţiei publice, cu imaginea unei „instituţii de putere”, ci cu o Maică duhovnicească. Iar la modul ideal, şi presa, şi Biserica au o aceeaşi lucrare, ce le şi apropie: să fie în slujba oamenilor.

De la același autor

Ultimele din categorie