Foloasele desei spovedanii
Cu cât mergem mai des și mai bine pregătiți la spovedanie, cu atât foloasele sufletești sunt mai mari.
Cele cinci foloase ale desei spovedanii sunt:
1. Primul folos al desei spovedanii este că, precum pomii, care se smulg des şi se răsădesc, nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, aşa şi obiceiurile cele rele şi deprinderile păcătoase, prin mărturisire deasă, nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturiseşte. Sau, precum un pom bătrân şi mare nu se poate tăia numai cu o lovitură de secure, aşa şi un obicei sau deprindere veche a păcatului, numai cu o singură durere a inimii nu se poate scoate şi dezrădăcina uşor.
2. Omul ce se spovedeşte des ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturiseşte rar, cu anevoie poate să-şi aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite şi, prin urmare, neiertate. Pentru acea diavolul i le aduce aminte în ceasul morţii, dar fără folos, căci i se leagă limba şi nu le mai poate mărturisi.
3. Cel ce se mărturiseşte des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă într-un păcat de moarte, îndată aleargă şi se mărturiseşte şi intră în harul lui Dumnezeu, căci nu suferă să aibă pe conştiinţă greutatea păcatului, fiind deprins a se curăţi des prin spovedanie.
4. Al patrulea folos este că pe unul ca acesta îl află moartea curăţit şi în harul lui Dumnezeu şi având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul (Tâlcuire la Psalmul 70). La cei ce se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit, luând dezlegare pentru păcate.
5. Cel din urmă folos al mărturisirii dese este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou şi va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute.
(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, pp. 315-316)