Frica de Dumnezeu este un simţământ sfânt, ce umple inima celui ce-L cunoaşte pe Dumnezeu în dumnezeieştile Lui însuşiri. Cel ce se teme de Dumnezeu este cu desăvârşire curat la suflet, fiindcă frica de Domnul s-a făcut curăţitoare a sufletului. Frica de dumnezeire apare ca iubirea cea mai mare de Dumnezeu, ca afierosire și slujire a lui Dumnezeu. Cel ce se teme de El Îl iubește din toată inima lui, cu toată puterea și din tot cugetul lui. Domnul Dumnezeu este lauda sa și numai El singur îi stăpânește în inimă. Buzele lui laudă fără încetare dumnezeirea și inima lui o cântă. Frica de Dumnezeu a făcut ca inima să-i fie neprihănită şi i-a întărit trupul, supunându-i pornirile puterii duhu­lui său. Teama de Dumnezeu i s-a făcut lui dascăl de înțelepciune şi cunoaştere şi l-a învăţat să cunoască ce este adevărat, ce este bine, ce este bineplăcut lui Dumnezeu. Teama de Domnul este izvorul vieţii, care-l izbăveşte din capcana morţii.

Domnul este întărirea celor ce se tem de Dânsul şi legă­mântul Lui îl va arăta lor. Frica de Domnul este curată şi dăinuie în vecii vecilor. Îngerul Domnului se coboară prin­tre cei ce se tem de El şi îi izbăveşte.

(Monahul Teoclit Dionisiatul, Sfântul Nectarie din Eghina Făcătorul de minuni, Editura Sophia, p. 194)