– Părinte, Avva Isaac spune că biruim patimile „prin smerenie şi nu prin dispreţuire” (începutul irmosului de la Cântarea întâi a „Canonului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, de la „Acatistul Bunei Vestiri”). Oare dispre­ţuirea unei patimi şi dispreţuirea gândurilor de hulă înseamnă acelaşi lucru?

– Nu, dispreţuirea unei patimi are mândrie, în­credere în sine şi, ceea ce este mai rău, îndreptăţire. Adică te îndreptăţeşti pe tine însuţi şi nu-ţi recunoşti patima. Este ca şi cum ai spune: „Patima aceasta nu este a mea, nu are legătură cu mine”. Şi astfel nu te mai nevoieşti ca să te eliberezi de ea. Însă gândurile de hulă trebuie să le dispreţuim, pentru că, aşa cum am spus, nu sunt ale noastre, ci ale diavolului.

– Atunci când se preface cineva înaintea altora că are o patimă, de pildă atunci când face pe lacomul cu pântecele, îl batjocoreşte pe diavolul?

– Atunci când se preface cu prefacerea cea bună, nu înseamnă că îl batjocoreşte pe diavolul. Îl batjoco­reşti pe diavolul atunci când, deşi el îţi aduce gânduri de hulă, tu cânţi.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 39)