Pelerinajul – fiecare pas și fiecare oră sunt numărate de Domnul

Reportaj

Pelerinajul – fiecare pas și fiecare oră sunt numărate de Domnul

    • Pelerinajul – fiecare pas și fiecare oră sunt numărate de Domnul
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Doamna Ecaterina are aceeași vârstă și Îi mulțumește lui Dumnezeu că nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce. „Ne dă putere și știe câți pași putem face fiecare. Acum sunt bătrână și tare bolnavă, am stat puțin la rând, dar bătrânețea e grea și osteneala a fost pe măsură. Dacă nu te obosești, degeaba intri în față. Pașii sunt numărați. Trebuie ca fiecare să facă sacrificiul său. Acum câțiva ani am stat două zile și două nopți aproape”.

Uneori, vremea este mohorâtă și friguroasă. În alte dăți, e cald și senin. Uneori, la rând pentru închinarea la moaștele Sfintei Parascheva se petrec și 20 de ore. În alte dăți – doar două. Numai Dumnezeu știe care și cum trebuie să fie încercările noastre. „Anul trecut am stat 17 ore la coadă, din Podu Roș. Nu contează distanța pentru credința în Dumnezeu. Dumnezeu ne îndrumă pașii și știe El câți avem de făcut”, spune doamna Janeta, o femeie de 75 de ani din Galați.

Doamna Ecaterina are aceeași vârstă și Îi mulțumește lui Dumnezeu că nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce. „Ne dă putere și știe câți pași putem face fiecare. Acum sunt bătrână și tare bolnavă, am stat puțin la rând, dar bătrânețea e grea și osteneala a fost pe măsură. Dacă nu te obosești, degeaba intri în față. Pașii sunt numărați. Trebuie ca fiecare să facă sacrificiul său. Acum câțiva ani am stat două zile și două nopți aproape. Țin minte că aveam niște pantofi noi, cu un pic de toculeț. Nici n-am simțit că sunt încălțată deși, de obicei, nu se poate să nu mă doară picioarele de la încălțări abia cumpărate. Însă eu n-am știut ce-i durerea!”, își amintește femeia.

Nici un pas și nici un kilometru nu sunt în zadar. Asta știu inclusiv Sabina, George și Alexandra. Au 11, 9 și 7 ani și au ajuns la Iași tocmai de la Prahova. Au parcurs 370 de kilometri și acum au de stat câteva ore, în familie, până să ajungă să se închine la racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva. „Nu suntem obosiți. Ne place. Mergem cu mama și cu tata și la alți sfinți din țară, să ne rugăm pentru sănătate și pentru înțelepciune”, povestește Sabina. E un exemplu pentru frații ei mai mici și un motiv de bucurie pentru Sfânta Parascheva care, an de an, primește vizita micilor creștini ca pe o comoară de mult preț.

(Mărturii de la Hramul Sfintei Parascheva – Iași, 2015)