Icoana Adormirii Maicii Domnului, de pe turnul Mănăstirii Bistrița
În partea exterioară a turnului de intrare în Mănăstirea Bistrița pelerinul descoperă icoana hramului principal al acestei așezări monahale – „Adormirea Maicii Domnului”, o pictură murală în frescă de epocă, de un rafinament artistic unic și cu o simbolistică bogată, redată fidel cu ajutorul culorilor vii.
Icoana o înfățișează pe Maica Domnului într-o raclă, iar în spatele raclei este Domnul Iisus Hristos, Care poartă în brațe un prunc. Puțini își pun întrebarea: cine este acest prunc? Pruncul acesta este sufletul Maicii Domnului. Așa cum Maica Domnului L-a purtat pe Pruncul Iisus în brațe pe când Acesta era Prunc neputincios trupește, a venit vremea când Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților să poarte El sufletul Maicii Domnului și să îl înalțe la Ceruri.
Această paradigmă se vrea transferată la nivelul vieții fiecărei persoane. În contextul actual, când învățătura Domnului și Evanghelia Lui sunt marginalizate, necunoscute, oamenii se poartă cu indiferență față de aceste moșteniri prețioase. Totuși, mai sunt suflete care se străduiesc să cunoască această învățătură și să o împlinească.
„Plăcută este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui”
Va veni timpul când acești oameni vor pleca din lume. Atunci, precum în cazul Maicii Sale, va veni Domnul Iisus Hristos sau va trimite pe îngerul Său să ia sufletele acestor oameni, ca să le înalțe la Ceruri. De aceea, Prorocul David zice: „Plăcută este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui”. De ce este plăcută? Pentru că sufletele cuvioșilor se înalță la Ceruri și Cerul se mai îmbogățește astfel cu suflete care au dus lupta cea bună pe pământ.
Și contrariul este valabil: „Cumplită este moartea păcătoșilor”. Dacă omul, pe pământ, nu și-a dat interesul să cunoască și să împlinească învățătura Domnului, în ziua când sufletul lui se va despărți de trup nu va mai veni îngerul Domnului ca să înalțe sufletul la Ceruri, ci va veni diavolul să ducă sufletul în iad, lucru de care să ne ferească Dumnezeu, dar de care să ne ferim și noi!
Icoana Maicii Domnului de la Mahairas Ciprului (Mahairiotissa)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro