Condacul Sfântului Mare Mucenic Areta şi al celor împreună cu dânsul
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Pricină de veselie ne-a venit nouă astăzi, praznicul celui purtător de lupte; pe care lăudându-l, slăvim pe Domnul, Cel Ce este întru Înălţime.
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Pricină de veselie ne-a venit nouă astăzi, praznicul celui purtător de lupte; pe care lăudându-l, slăvim pe Domnul, Cel Ce este întru Înălţime.
Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos,...
Ap. Galateni 2, 16-20Apostolul zileiFiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că...
Ap. Tit 3, 8-15Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și...
Ev. Luca 8, 5-15Evanghelia zileiÎn vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste...
Ev. Ioan 17, 1-13