Mănăstirea Cârţişoara este atestată de prin jurul anilor 1400, cu prilejul unor danii făcute de domnitorul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Odată cu trecerea anilor, mănăstirea se va evidenţia în peisajul vieţii duhovniceşti al acestei zone geografice. Însă mănăstirea sfârșește prin a fi incendiată total de către generalul austriac Bukov, în anul 1761, într-o încercare disperată de a înăbuşi propovăduirea credinţei strămoşeşti ortodoxe, de către călugări. În anul 1991 un grup de credincioşi evlavioşi ai comunei Cârţişoara a luat iniţiativa de a reînfiinţa vechiul schit. Cu binecuvântarea Înaltpreasinţitului Antonie Plămădeală, Mitropolitul Transilvaniei la acea dată, şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, așezământul a fost reactivat după 1991, ca mănăstire de maici. Întregul ansamblu monahal a fost ridicat prin osteneala grea a părintelui protosinghel Dimitrie Papacioc, din 1998 duhovnicul mănăstirii, dimpreună cu întreaga obşte monahală, cârmuită înţelept de maica stareţă, monahia Siluana. Biserica este în stil ortodox autentic, în plan treflat, cu elemente arhitecturale bizantine şi brîncoveneşti, cu pridvor şi fronton trilobat şi acoperiş boltit. În prezent, din cauza lipsei de fonduri, biserica încă nu este pictată deplin. Mănăstirea are un mic atelier de pictură unde se pictează icoane bizantine, canonice, pe suport de lemn, fidele erminiilor ortodoxe.