Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” Suroti – Grecia
Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” Suroti – Grecia
Începuturile mănăstirii sunt legate de Cuviosul Paisie Aghioritul. În anul 1966 s-a îmbolnăvit şi a fost internat, vreme de mai multe luni, în Spitalul Papanicolau din Tesalonic. Stareţul a cunoscut la spital tinere iubitoare de viaţă monahală. Din recunoştinţă pentru ajutorul pe care i l-au dat atunci când a făcut operaţie la plămâni, le-a ajutat duhovniceşte. Şi astfel s-a întemeiat Sihăstria Sfântului Ioan Teologul de la Suroti.
Contact
📍Adresă: Vasilika 570 01, Greece
📞Telefon: +30 2396 041320
⏰Program: Datorită faptului că este sihăstrie, Mănăstirea Suroti este închisă în zilele de post de peste săptămână (luni, miercuri şi vineri).
Vara, mănăstirea este deschisă pentru închinători marţi şi joi între orele 10.00 - 13.00 şi 17.00 - 19.00, sâmbăta între orele 10.00 - 15.00 iar duminică, între orele 11.00 - 13.00 şi 17.00 - 19.00.
Iarna, mănăstirea este deschisă marţi şi joi între orele 10.00 - 13.00 şi 16.00 - 18.00, sâmbăta între orele 10.00 - 15.00 iar duminică, între orele 11.00 - 13.00 şi 16.00 - 19.00.
Calendar ortodox7 Aprilie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Acatistul Sfântului Mucenic Caliopie
- Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
- Rugăciunea zilei de marţi
- Rugăciunea Sfântului Patriarh Tihon pentru fraţii noştri prigoniţi
- Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Caliopie
- Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- Troparul Sfântului Mucenic Caliopie
- Troparul Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- Troparul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos
- Condacul Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- (Audio) Troparul Sfântului Mucenic Caliopie (în limba greacă)
- (Video) Troparul Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei
- (Video) Troparul Sfântului Mucenic Caliopie
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
Locuri de pelerinaj
Biserica Sfintei Veronica – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Aici, spune tradiția, o tânără fecioară, cu numele de Veronica, văzând pe Domnul foarte obosit și(Foto) Acasă la Sfântul Cuvios Sava cel Nou din Kalymnos – Mănăstirea „Tuturor Sfinților”
Mănăstirea „Sfântul Sava cel Nou” din Insula Kalymnos, Grecia, este situată pe vârful unui dealMănăstirea Donskoi – Moscova
Una din marile mănăstiri ale Moscovei, Mănăstirea Donskoi a fost ctitorită în anul 1591 în
