Preacuvioase Părinte, ce ştiţi despre fostul stareţ al Mănăstirii Pângăraţi?

Părintele Teofil a fost un părinte cu viață sfântă, care și-a pus sufletul pentru oi. Timp pentru sine nu mai avea. Viața lui a fost viața bisericii. Zi și noapte se îngrijea de biserică, de slujbe, de spovedania oamenilor și era foarte milostiv. Nu se uita la fața omului, îi trata pe toți la fel și se jertfea pe el foarte mult. Se lăsa pe el ca să-i ajute pe alții.

După ce a fost numit stareţ, în jurul lui s-au strâns vreo 30 de monahi. Era un pic mai sever Părintele Teofil, dar avea severitatea cea bună, pentru Dumnezeu. Nu făcea niciun fel de compromis. Tot ce se vede, în mare parte, el a făcut: a ridicat turnul-clopotniță, a restaurat clădirile vechi, a făcut și chilii pentru părinți. Și cu toate grijile acestea administrative, a avut timp să se ocupe și de sufletul părinților, de buna rânduială din mănăstire și de oamenii pe care i-a încredințat Dumnezeu lui să-i povățuiască pe calea mântuirii, ca duhovnic.

„Peste șase zile? Bine, peste șase zile atunci”

Părintele Epifanie, cel care a avut grijă de fostul stareţ, mărturisea că Părintele Teofil a primit înştiinţare că va pleca din lumea aceasta. Odată se afla la Sfinția sa, la stăreţie, cu șase zile înainte de trecerea sa la Domnul. Atunci el n-a văzut nimic, ci doar l-a auzit pe Părintele Teofil cum a zis: Peste șase zile? Bine, bine, peste șase zile atunci. Și au mai fost șase zile. Pe 31 ianuarie, stareţul a cerut părinţilor să-l ducă în chilia lui. Fiindcă el știa că pe 2 februarie va pleca și voia să plece din chilia lui. Acesta a fost Părintele, a fost un părinte minunat. Părintele Stareţ Petroniu a primit o moștenire bună: părinți cuminți, liniștiți și rânduială bună în mănăstire, disciplină, participare la slujbe, punctualitate.