Cum ajunge omul să facă lucruri rele, cum ajunge omul să înmulțească păcatele, cum ajunge omul la patimi? Ce anume premerge păcatului? Trebuie să știm un lucru și îl știm foarte bine, dacă îl avem în vedere, și anume, că noi ne-am pomenit în lumea aceasta ca robi ai păcatului, ca disponibili pentru păcat, ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase, cu lucruri care favorizează păcatul. Educația ajută foarte mult la orientarea spre bine a omului, dacă este o educație foarte bine făcută, din partea părinților, din partea preoților, din partea profesorilor. Toți factorii de educație trebuie să aibă în vedere înlăturarea răului și împlinirea binelui. Mi-aduc aminte, când eram copil, că ziceau ai noștri, când spuneam vreo vorbă rea, când făceam vreun lucru nepotrivit: „Nu-i frumos, e păcat”.

Deci, ne-am trezit în lumea aceasta cu noțiunea de păcat fără să avem o definiție a păcatului. Eu înainte, când nu se făcea religie la școală și când tinerii nu știau ce e păcat, când veneau la mine la spovedit, îi întrebam: „Tu știi ce-i păcatul?” sau „Știi ce lucruri rele sunt păcat?”. Și spunea copilul: să înjuri, să minți, să furi, să nu-ți cinstești părinții, să vorbești de rău. Și atunci îi ziceam: „Bine, știi ce-i păcatul. Din acestea pe care le-ai făcut?”. Se punea problema: întâi să știi ce-i păcatul ca să poți spune ce păcate ai făcut.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, pp. 149-150)