Suntem la finalul unui an dificil pentru toată lumea. Va fi afectată sărbătoarea Crăciunului de situația în care ne aflăm acum?

Nu. Cred că, de la început, Crăciunul a avut montat un chit anti-Covid. Cel Care vine în mijlocul lumii noastre, Hristos Domnul, este mai pregătit să înfrunte răul decât ne închipuim noi – care oricum le știm pe toate doar în „ghicitură”. Dacă am deschide inima spre Cel Care Vine am avea deja soluții la multe din ambiguitățile privind vremea de acum în care ne scăldăm. Nu. Nu este cea mai grea vreme a omenirii. Dar avem de departe cea mai superficială asumare dintre toate generațiile.

Spuneați, în anii trecuți, că sărbătoarea Crăciunului este despre familie și despre întoarcere acasă. Acum va mai putea fi la fel?

Crăciunul este despre Hristos și familie. Sensul său nu se schimbă în funcție de disfuncțiile noastre umane. Cred, personal, că ne-am vindecat de multe din aroganțele pe care le socoteam fundamente noii înțelegeri a lumii. Va putea fi la fel Crăciunul pentru aceia care au trăit sărbătoarea mereu în cumințenie. Cine și-a permis mereu să exploateze numai latura sa spectaculară desigur va avea de suferit. Spectacolul e cam gata. Rămân supraviețuitorii care își iau în serios valorile dăruite de examenul de suferință la care suntem martori ori suntem parte ca oameni. Dacă nici după lecția aceasta a saturării cu moarte a vieților noastre nu pricepem că suntem numai în mâna lui Dumnezeu și nu ne asumăm erorile noastre umane ca lecții de nerepetat înseamnă că nu am înțeles nimic din drama pandemică. Cât despre întors acasă... Din multele povești on line cu românii aflați peste hotare am înțeles că e greu să mai plece. Țările vieților lor de acum sunt blocate – priviți spre Italia, Marea Britanie ori Spania – și apropierea de Țara întoarcerii lor, Țara numită Acasă, e tot mai anevoioasă. Să nu fii în sufletul lor. Mai ales dacă aici s-au stins dintre cei dragi. Viața – zicem noi – merge mai departe dar, pentru unii, cu un preț de durere infinit.

Ce ar trebui să însemne Crăciunul pentru un credincios ortodox?

În primul rând un amplu examen de conștiință. De asumarea a păcatelor. De pocăință. De aceea postim în pragul Venirii lui Mesia – căci acesta este, nu, sensul Nașterii Mântuitorului în planul profeției Vechiului Testament – pentru a asuma prin pocăință schimbarea de paradigmă a vieții la care ne cheamă: Iertarea! Nu este simplu. De aceea ne avem unii pe alții. Pentru că pocăința este un efort personal, dar săvârșit în mijlocul unui efort general-comunitar. Pentru aceea șicanarea constructului comunitar în planul sărbătorii sale duhovnicești este o sabotare din interior a oricărui efort de vindecare a omului. Un trup sănătos cu un suflet bolnav înseamnă tot un om bolnav.

Ce le spuneți oamenilor, cum să își găsească curajul să depășească această perioadă dificilă și să se bucure de Sărbători?

Nu am o rețetă de spunere. Dumnezeu mi-a îngăduit să am la îndemână emisiunea Zi de zi cu Părintele Necula – prilej de reflecție asupra stării de spirit dăruite de fiecare zi care trece peste noi. Acolo îmi exprim eu cuvintele de „galerie” sufletească pentru poporul din care fac parte. Și caut să aduc cuvinte-vii în mijlocul vorbăriilor care ne omoară. Cred că  este de datoria celor care învață să învețe bine oamenii să reziste la minciună, la zapcii de suflet din jur și să se organizeze în jurul programului creștin de viață. Care, sigur, poate umple o zi cu minuni.

A fost un an greu și pentru Biserică. Cum ați privit toate aceste discuții care s-au purtat în jurul pelerinajelor, al interdicțiilor, etc.?

O mare pierdere de timp și energii umane. Și o batjocură la adresa unor eforturi de seriozitate pe care, dacă și le-ar fi asumat toate instituțiile statului, eram liniștiți de mult. Discuțiile ca discuțiile. Dar atitudinile milițienești la care și-au dat concursul oameni ai instituțiilor statului mi-au adus aminte de grimasa de regret a Părintelui Nicolae Steinhardt atunci când vorbea despre gardienii cu exces de zel, satisfăcuți să umilească oamenii din celule. Eu am înțeles că nu ne vom vindeca niciodată de un lichelism de sistem în ce privește oamenii care exercită puterea sub adăpostul legii. De aceea iubesc și mai cuminte Legea lui Hristos. În care excesivii nu încap niciodată.

Cum a fost acest an pentru dumneavoastră?

Ca pentru toți. Personal îl socotesc încă un an care m-a apropiat de propria moarte. Ca toți ceilalți ani ai vieții mele. Iubesc mult ceea ce fac și sper din toată inima să slujesc lui Dumnezeu cu inima deschisă pentru a mă bucura de mântuire. Atât.

Cum ați ținut legătura cu oamenii? Înaintea pandemiei vă întâlneați cu ei în nenumărate conferințe în care le vorbeați. Le-ați simțit lipsa, v-au simțit lipsa?

Am muncit mult on-line. Am scris și am participat la emisiuni TV și de radio. A fost un an plin de conferințe, dialoguri, întâlniri. Am scutit oboseala drumurilor și am transferat-o în oboseala întâlnirilor. Dar cred că a fost una dintre misiunile preoțimii românești – indiferent de confesiune – să țină aprinsă speranța. Dacă le-am lipsit ar trebui să-i întrebați pe oameni. Eu nu știu ce să zic. Personal m-am bucurat că am lucrat atât cât mi-a îngăduit Dumnezeu.

Ce părere aveți despre școala online?

Obositoare și pentru profesori și pentru copii. Nu e rău când visăm la digitalizări de tot felul să privim și pericolele de sănătate în ochi. Am descoperit că tot cei mai buni profi de la catedră s-au descurcat și on-line pentru că numai creativitatea te scoate din munca grea și uneori anostă a predării. Copiii au fost parteneri în multe proiecte vii. Mi se pare însă că am obosit noi, cei care lucrăm cu studenții și studenții noștri, dar ei, puștii și profii lor din preuniversitar. Știu că multe Doamne și Domni au mers să transmită de la școală orele lor și unii le-au luat atitudinea lor drept una anacronică. Ce știu este că au înțeles fundamentul: Emițătorul trebuie să stea în poziția de emițător pentru ca să se împlinească ceea ce numim, foarte simandicos de altfel, comunicare. Dar cred că am obosit toți. E o secătuire de energie pe care nu cred că a bănuit-o nimeni. Școala este și un spațiu al reîncărcării de energie umană. Vom vedea ce va mai fi!

O să vă vaccinați? Dincolo de opțiunea dumneavoastră ce îi îndemnați pe ceilalți să facă în privința vaccinării?

Este o opțiune personală care nu poate face subiectul unui interviu. Îmi displac profund reclamele la medicamente ori acte medicale. Mi se par coruptibile. Ideologizează medicina și prin aceasta devin periculoase. Prin vârstă și profesie constat că nu sunt o prioritate pentru Statul Român și mă bucur. Apoi, trebuie să recunosc, aștept să văd și eu când va ieși cu adevărat primul vaccin în domeniu care să nu aducă în aria sa toate aceste îndoieli de informație. De formație, minimal, sunt biochimist și citesc corect informații din domeniu de ani buni. Cred că orice produs medical care are nevoie de propagandă are în sine o cotă de alertare științifică ridicată. Sper să avem în curând un program – nu neapărat de vaccinare, desigur – și împotriva ipohondriilor și depresiilor instalate de regimul de urgență al pandemiei. Un program de sprijin al persoanelor aflate în situația de doliu post-Covid și altele care, pe zi ce trece, devin urgențe medicale. În ce privește opțiunea pro-vaccin sau anti-vaccin îmi par niveluri de acțiune personală și de aceea recomand informarea limpede, cu informații coerente și din surse atente la comunicare. Cea mai mare problemă medicală a momentului este epuizarea liniei de medici și asistente, munca lor în condiții inumane și aerele noastre – ale societății – de mari investigatori medicali.

Cum era Crăciunul în perioada copilăriei dumneavoastră?

Liniștit. Fără urmă de opulență. Îi datorez lui Moș Crăciun, desigur, primele colecții de carte citite. Și prima sanie. Pe vremea când cărțile și neaua erau daruri care contau.

Îl mai așteptați pe Moș Crăciun?

Cum nu? Mai ales că știu de-acum cât de atent este cu tot ce oferă oamenilor. Îi regăsesc darul în fiecare zi din an în zâmbetul oamenilor care mă iubesc și în gestul de fraternitate al celor împreună lucrători în școala de teologie, în pastorație, în efortul legat de Crucea Albastră ori Asociația Sus Inima. E acolo. Și în zâmbetul obosit al prietenilor-medici ori asistenți medicali, în zâmbetul hotărât al echipelor de la ISU Sibiu sau din țară. Pentru că darul Crăciunului este să dăruiască daruri tot anul...

Ce mesaj aveți pentru credincioși?

Să se țină ferm de partea lui Hristos. Dumnezeu nu are a pierde pe nimeni!

Ce părere aveți despre regulile impuse în privința Botezului? Le considerați potrivite?

Nu sunt imposibile. Dar pentru oamenii care trăiesc în lumea reală sunt greu de realizat. Pentru că viața noastră nu se petrece în laboratoare private. Cred că mare parte din ele le țineam oricum. Este o situație pastorală adaptată la situația sanitară. Sper ca vânătorii de senzațional în misiunea Bisericii să fie fără subiect de presă la momentul Bobotezei. Și am mare încredere că atât colegii-preoți cât și comunitățile pe care le păstoresc vor înțelege că nu e momentul nici unei alte soluții decât cea impusă de legislația de stat. Cumințenia este o trăsătură de caracter a pastorației Bisericii de care a făcut lesne dovadă anul acesta. De aceea, zic, a crescut foarte mult încrederea populației în cea mai jignită instituție de suport psihologic și sufletesc a României sub Covid.

Un gând de final de an...

Le mulțumesc sibienilor pentru efortul de a rămâne în viață și de a fi corecți, cât mai corecți, în viața lor socială. Cred că au simțit că Biserica locală – nu doar Ortodoxă – este parte din efortul național de vindecare și supraviețuire în vremea aceasta grea. Un gând bun către colegii preoți, dar și către colegii din presa sibiană – fără excepție – pentru efortul de informare și formare realizat. Un salut cordial studenților și colegilor profesori. Elevilor și părinților lor. Fiecărui sibian în parte. Un gând de încurajare pentru cei din sistemul sanitar și de ordine publică. Și un gând de rugăciune adâncă pentru cei plecați, prea devreme, mereu prea devreme, dintre noi. În fond Sibiul suntem toți! Nimeni nu va lipsi în Liturghia de lumină a Crăciunului! Mulți ani cu Hristos!

Sursa: tribuna.ro