Sfântul Apostol Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului, a fost martirizat la Patras, în Grecia, în vremea împăratului roman Nero, în jurul anului 60 d.Hr. Conform tradiției bisericești, el a fost răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută sub numele de „crux decussata”. Termenul „crux decussata” provine din limba latină și este format din două cuvinte: „crux” – care înseamnă „cruce” sau „stâlp de răstignire” și „decussata” – derivat din „decussare”, care înseamnă „a forma un X”, provenind de la cuvântul „decussis”, care înseamnă „X” (simbolizând intersectarea a două linii într-un unghi de 45°). Astfel, Crucea în formă de X aducea mult mai multă suferință celui răstignit decât Crucea obișnuită. Pe aceasta din urmă, răstignitul nu putea respira din cauza poziției și trebuia să se ajute de mâini și de picioare pentru a se ridica, în ciuda durerilor inexplicabile, permițând pieptului să se lărgească pentru a permite aerului să intre în torace. 

În acest interviu, părintele Bogdan Chiorean, medic și director al Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, ne-a împărtășit câteva gânduri legate de suferința îndurată de Sfântul Apostol Andrei în timpul martirizării sale. Părintele Chiorean a descris impactul fizic al crucificării, subliniind durerile insuportabile ale răstignirii și jertfa supremă a martirilor, care, prin sacrificiul lor, devin mărturisitori ai iubirii și credinței întru Hristos. Răspunsurile de mai jos ne ajută să înțelegem că durerea, atunci când este trăită în comuniune cu Dumnezeu, capătă un alt sens, iar jertfa martirilor devine un exemplu de dăruire desăvârșită în fața suferinței, un act prin care credința biruiește în fața oricărei dureri.

1. Sunteți medic, preot și activați de ani buni în domeniul îngrijirilor paliative. Cum definiți dvs. suferința, după tot acest timp?

E dificil și riscant să dăm o definiție universală a suferinței. În îngrijirile paliative mizăm foarte mult pe ideea de unicitate a persoanei bolnavului și de abordare a suferinței lui în consecință. Am întâlnit mulți pacienți care ne-au mărturisit că o bună parte din specialiștii pe care i-au întâlnit în traiectul bolii lor nu i-au crezut îndeajuns: „cred că vă doare, dar nu chiar așa de tare cum ziceți”, „probabil vă e greu, dar nu e ceva ce nu se poate duce”. De aici, o terapie a durerii insuficientă și o abordare holistică superficială. Cheia e să credem că suferința are definiția pe care o dă pacientul și apare de fiecare dată când el spune asta.

2. Așa cum știți, potrivit tradiției, Sfântul Andrei a fost martirizat la Patras, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, numită, în limba latină „crux decussata”. Ce impact are răstignirea asupra corpului uman? Cum afectează poziția corpului respirația și funcționarea organelor?

Răstignirea era cea mai degradantă formă de a-ți încheia viața. Formele stâlpilor/crucilor au fost foarte diverse, de la cea simplă – un stâlp de forma literei I – pe care era atârnat condamnatul în așteptarea morții prin deshidratare și inaniție (n. r. stare patologică a organismului, manifestată prin pierdere în greutate, scăderea forței fizice, amețeli etc.) și până la cea pe care ați amintit-o, sub forma literei X. Răstignirea pe cruce crea premisele unei respirații mai dificile, dispneice (n. r. afecțiune caracterizată prin dificultăți grave de respirație și tuse), din cauza faptului că toracele participa cu greu la mișcările respiratorii ale unui corp suspendat în propria lui greutate.

3. Poziția pe crucea în formă de X ar fi fost mai dureroasă sau mai puțin dureroasă decât pe o cruce obișnuită?

În mod obiectiv, ar fi fost mai dureroasă, întrucât împiedica și mai tare susținerea corpului, ducând astfel la eforturi imense în a putea respira. Totuși, durerea în sine este un simptom, iar simptomul este – prin definiție – ceva subiectiv. Așadar, senzația de durere resimțită de fiecare condamnat în parte era diferită în funcție de gradul de suportabilitate, de condițiile medicale preexistente și, nu în ultimul rând, de motivația jertfei. 

4. Care ar fi fost, probabil, cauzele biologice ale morții în cazul unei astfel de pedepse?

În cele mai multe cazuri, moartea era provocată de numeroasele leziuni provocate înainte de crucificare, când condamnatul era biciuit cu o curea cu mai multe fâșii de piele ce aveau în vârf bucăți de metal sau os. Sângerările provocate, coroborate cu pironirea, puteau conduce la exsanguinare. În unele cazuri, se grăbea moartea prin împungerea cu o lance sau prin zdrobirea tibiei (nemaiputând să își susțină greutatea corpului, nu mai puteau respira și se asfixiau). Tot astfel, condamnații puteau deceda din cauza unei coagulări a sângelui ca urmare a leziunilor traumatice preexistente și a suferinței extreme la care erau supuși.

5. Cum putem înțelege durerea martirilor din perspectiva empatiei și a sacrificiului personal în medicina contemporană?

Așa cum am amintit deja, ca să fie mai ușor suportată, suferința are nevoie de un sens. Caracteristic martirilor e tocmai faptul că ei nu alegeau să sufere la întâmplare sau pentru ceva anume, ci pentru Cineva. Acel Cineva care le-a lăsat jertfa ca model suprem de iubire.