„Indiferent dacă ne căsătorim sau nu, pe Hristos nu trebuie să-L lăsăm”

Interviu

„Indiferent dacă ne căsătorim sau nu, pe Hristos nu trebuie să-L lăsăm”

    • „Indiferent dacă ne căsătorim sau nu, pe Hristos nu trebuie să-L lăsăm”
      Foto: Crina Zamfirescu

      Foto: Crina Zamfirescu

„Era o dată o femeie al cărei bărbat era necredincios. Ea își făcea rugăciunile, canonul zilnic și nu-i interzicea bărbatului nimic. De la un timp, el o întreabă: «Ia să văd, ce citești tu acolo?». Femeia i-a dat și lui să citească. Și cu așa lacrimi a citit și l-a străpuns atât de tare, încât a depășit-o pe femeie în credință. Pur și simplu au venit și mi-au spus. Nu-s întâmplătoare lucrurile acestea”, spune Părintele Ciprian de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de pe Muntele Ceahlău.

Preacuvioase Părinte, ce înseamnă desăvârșirea?

Desăvârșirea este nepătimire. Atât e de mare desăvârșirea ‒ desăvârșirea desăvârșită ‒, că nu are sfârșit. Să știi că nepătimirea nu înseamnă că ai ajuns să nu mai ai patimi. Nepătimirea înseamnă să te împotrivești patimii. Cum ai simțit-o, să i te împotrivești. Indiferent dacă ne căsătorim sau nu, pe Hristos nu trebuie să-L lăsăm. Dar cu cât Îl iubești mai mult pe Hristos, cu atât rămâi mai singur.

Și atunci, în familie, cum să păstrezi și pacea cu celălalt?

Pentru dragostea unuia față de altul, Dumnezeu nu lasă să se distrugă familia. Era odată o femeie al cărei bărbat era necredincios. Ea își făcea rugăciunile, canonul zilnic și nu-i interzicea bărbatului nimic.

‒ Cum să facem, Părinte, că noi suntem în familie?, mă întreba ea.

‒ Păi, uite cum faceți, acuma vă iubiți, pe urmă vă puneți la rugăciune, îi spuneam.

Toți se întrebau cum e posibil așa ceva. Este posibil.

Și, de la un timp, bărbatul femeiii acesteia o întreabă: „Ia să văd, ce citești tu acolo?”. I-a dat și lui să citească. Și cu așa lacrimi a citit și l-a străpuns atât de tare, încât a depășit-o pe femeie în credință. Pur și simplu au venit și mi-au spus. Își făceau rugăciunile împreună aici. Nu-s întâmplătoare lucrurile acestea.

Numai că omul trebuie să-și știe într-adevăr calea. Să ne rugăm să ne arate Dumnezeu calea pe care trebuie să mergem. La un moment dat începi să vezi și singur semnele. Și se spune că ceea ce cugeți mai mult, aceea va fi. Dacă cugeți mai mult la partea de rugăciune, la viețile Sfinților, la cele duhovnicești, atunci știi care ți-e calea de mântuire. Dacă cugeți celălalte, la fel. Și prin toți oamenii cu care stai de vorbă, Dumnezeu îți arată. Vei vedea cum, din ce în ce mai mult, El îți va da oameni pentru cele pe care le cugeți, pentru calea pe care vrei într-adevăr s-o urmezi.