Preacuvioase Părinte Stareț, cum să se antreneze omul pentru războiul duhovnicesc?

Demonii vor să nu te obişnuieşti cu rugăciunea, să abandonezi. Omul care nu este luptător, abandonează foarte repede. Să citeşti la o Psaltire, să-ţi faci canonul sau să mergi la Liturghie și să stai cu atenţie ‒ nu le convine demonilor. Dacă omul are patimi, demonii vin cu război puternic asupra lui. Trebuie să se curăţească întâi de patimi, să stăruiască în rugăciune, ca să fugă patimile. Dar ele nu fug decât dacă se face o lucrare duhovnicească a minţii: rugăciunea permanentă către Dumnezeu.

Fiindcă demonii ştiu că, atunci când se roagă, oamenii se curăţesc de patimi şi nu mai au ei putere să-i lupte. Oricum vor mai veni cu ispite, dar vine şi harul când se roagă cineva. Dacă ne uităm la toţi Sfinţii Părinţi care s-au rugat cu adevărat, o să vedem că toţi au fost prigoniţi – ori de demoni, care au fost în pustie, ori de oameni, ori de aproapele.

„Într-adevăr, aşa sunt eu, şi sunt vrednic de ceartă”

Dacă cineva se roagă într-o familie aşa cum trebuie, o să fie prigonit de fraţi, de părinţi. Întotdeauna vrăjmaşul se foloseşte de neputinţa aproapelui împotriva celui care se roagă. De ce? Pentru ca să laşi rugăciunea, să te mânii şi să nu-l mai iubeşti pe aproapele. Atunci ţi-ai pierdut rugăciunea. Diavolul ştie acest lucru şi-l ispiteşte pe fratele ca să-ți spună un cuvânt urât. Iar cel care se roagă, dacă nu ştie bine războiul duhovnicesc, lasă rugăciunea și se ceartă cu aproapele. Cel mai bine este să se roage pentru el, să-şi dea seama că în umbra lui este diavolul care îl ispiteşte, el neştiind. Acesta este războiul: să iei asupra ta toate ocările ce-ți vor fi aduse, spunându-ți: „Într-adevăr, aşa sunt eu, şi sunt vrednic de ceartă. Chiar dacă n-am greşit acum, am greşit mai înainte”. Să vorbeşti cu blândeţe, căci dacă ai spus un cuvânt împotrivă, ajungi să te cerţi, risipind ceea ce ai adunat până în acel moment, iar diavolul se bucură, căci câştigă doi deodată.