iubirea de Dumnezeu

Ce ne-am face oare?

Ce ne-am face, Doamne, fără-mpărtășire? Nu ne-ai recunoaște la a Ta Venire. Chiar de vom primi și noi oțet cu fiere, Nu îl vom gusta cu gândul la-nviere.

O iesle din inima noastră

Se-aude-o colindă printr-o fereastră Şi-un om de zăpadă stă falnic în drum; De-am face o iesle din inima noastră În Rai am trăi chiar din ceasul de-acum.

Sfântul Antonie cel Mare ‒ drumul spre sfinţenie

Începător al vieţii monahale creştineşti, alături de Sfântul Pahomie cel Mare, Sfântul Antonie a iubit atât de mult nevoinţa, încât a luptat până la sânge cu diavolii şi cu nălucirile lor, devenind ca un far luminos în faţa călugărilor, încurajându-i şi învăţându-i cum să biruiască acele curse ale vrăjmaşului. După zeci de ani de vieţuire în deşert, a cunoscut că a venit ceasul în care sufletul său să plece la Dumnezeu, aşa că şi-a sărutat ucenicii şi le-a spus să îi îngroape trupul într-un loc ascuns, pentru ca egiptenii să nu îl ia în casele lor şi să îl slăvească.

Sfântul Mucenic Pevsip și cei împreună cu el ‒ drumul spre sfințenie

Cei trei visaseră cu o noapte înainte lucruri care acum începeau să capete sens. Pevsip a visat cum bunica lui îl îndemna să bea laptele mântuitor, Elasip auzise cum Cineva cu mare strălucire i-a spus din Cer că va lua cununa biruinței, iar Mesip văzuse cum toți cei trei erau răscumpărați din legăturile robiei, pentru rugăciunile bunicii. Și învățându-i Sfântul Benign dreapta credință, i-a botezat, ajungând toți să ia cununa muceniciei.

Viaţa trăită „în numele nostru” inevitabil ne va umple de „lepră”

După două mii de ani de creştinism, deşi suntem botezaţi, mirunşi şi împărtăşiţi, Duhul lui Hristos rămâne, ca şi pentru Nicodim, un Vânt care nu ştim de unde şi încotro bate, pentru că în loc să ne mişte către Împărăţie, ne „răcoreşte” evlavia şi ne flutură plăcut, romantic, părul... Fără cunoaşterea lui Iisus Cel istoric, al Evangheliilor, fără urmarea Lui prin credinţa în cuvântul Lui, vom merge în continuare la preoţi şi ne vom curăţi, bineînţeles, pentru că e o faptă după cuvântul lui Hristos, după care ne vom întoarce la viaţa noastră, nu la El. Iar viaţa noastră, viaţa trăită „în numele nostru”, inevitabil ne va umple iarăşi de „lepră”.

Sfântul Pavel Tebeul, primul pustnic ‒ drumul spre sfințenie

Cunoscut ca fiind primul pustnic din istoria creștinismului, Sfântul Pavel Tebeul a preferat să lepede averea pe care o moștenise și să fugă departe, pentru a-I putea sluji Domnului, în loc să rămână în mijlocul închinătorilor la zei. Vreme de 70 ani a primit zilnic jumătate de pâine de la un corb, iar în rest se hrănea cu finice și mai mult se ruga. Primise daruri mari de la Dumnezeu, fiind înainte-văzător, așa că în apropiere de sfârșitul vieții lui pe pământ i-a povestit Sfântului Antonie cum a trăit și i-a cerut să îl îngroape.

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic ‒ drumul spre sfințenie

Slujind ca diacon, Sfântul Ermil a fost prins de ostașii Împăratului Liciniu și chinuit îndelung, pentru a se lepăda de Hristos și a sluji zeilor. Dar Ermil Îl iubea atât de mult pe Dumnezeu, încât îngerii îi vorbeau și îl întăreau să pătimească, iar tăria lui i-a înmuiat inima lui Stratonic, străjerul temniței, încât au ales amândoi să moară pentru Împărăția cea veșnică și să nu țină seama de durerile și ademenirile la care au fost supuși.

Cum le vorbim copiilor noștri despre Dumnezeu?

Sarcina noastră în ceea ce privește sentimentul de evlavie al copiilor constă în a-i face să realizeze acțiunea lui Dumnezeu în limitele propriei lor experiențe de viață, ale cunoașterii evenimentelor naturale și ale capacității lor de raționalizare. În propriul ritm și în felul specific fiecăruia, cu ajutorul lui Dumnezeu, ei vor dobândi sentimentul sfințeniei, un fel de evlavie față de taina lui Dumnezeu.

Ce înseamnă „Mila păcii, jertfa laudei”?

Jertfa Mântuitorului de pe Crucea Golgotei a fost o revărsare a milei cerești față de noi, un izvor nesecat și un act de preamărire a lui Dumnezeu. 

„Sfinte David, este nevoie să mergi la Londra acum!”

Fericitul Stareţ era atât de sigur că Dumnezeu îl ascultă pe Cuviosul David şi simţea o astfel de familiaritate cu el, încât adeseori devenea poruncitor şi foarte grăbit. Astfel, într-o după-amiază cineva i-a telefonat din Londra. Se dezmembra o familie sau, mai bine zis, era deja dezmembrată. Stareţul s-a mâhnit peste măsură, deoarece credea adânc în sfinţenia căsătoriei şi a familiei.

Pagini