izbăvire

Din mândrie se nasc toate păcatele și suferința

Mintea autoamăgită continuă să descopere pentru sine ceva nou şi mai înainte necunoscut. Vai, dacă mintea ar şti măcar că ea îşi descoperă propriul ei mormânt!

Ferice de cei îngenuncheați sub brațele Crucii lui Hristos!

Ferice de tine, omule, care stai acum îngenuncheat sub braţele Crucii Mântuitorului! Iată, Sângele iertării picură peste lacrimile şi păcatele tale... Iată, mâinile tale strâng cu tărie Crucea mântuirii întocmai cum un naufragiat care era să se înece în valurile morţii a găsit o scăpare!

Să Îi acordăm lui Hristos locul ce I Se cuvine

Ca să înțelegi că, de fapt, Mântuitorul este viu și că e parte integrantă a răzmeriței tale împotriva propriei tale mediocrități, trebuie să-I acorzi Mântuitorului Hristos, locul ce I Se cuvine, să călătorești cu El.

Maica Domnului, singura noastră nădejde

În faţa ochilor ei, zi de zi, noapte de noapte, ceas de ceas şi clipă de clipă, stă mulţimea oamenilor, dintre care unii sunt împresuraţi de nevăzuţii vrăjmaşi ce caută pieirea lor, alţii sunt îngreunaţi de necazuri şi nenorociri nemăsurate, iar alţii suferă de neputinţe şi boli grele; şi pe toţi îi vede Preabinecuvântata Maică a lui Dumnezeu.

Chemările dulci sau aspre către Dumnezeu

Încercările ce ne vin, necazurile, pagubele sunt tot atâtea lucrări ale Duhului Sfânt pentru trezirea noastră din somnul fărădelegilor, căci Domnul îi ceartă pe cei credincioși, din care poate face „vase alese”.

De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării

Dacă găsești calea spre Dumnezeu, melancolia se transformă în pocăință, sentimentul de inferioritate devine smerenie.

Cine poate birui, Doamne, dacă Tu nu iei pentru noi biruința?

Ci ajută-ne și ne izbăvește de toată răutatea, care este mai tare decât noi, dar mai slabă decât Tine.

Cum să ne ferim de lucrarea diavolului?

Păcatului îi urmează ruşinea, în vreme ce căinţei îi urmează îndrăzneala cea bună. Ai fost atent la ce ţi-am spus? Satana le-a răsturnat şi a dat păcatului îndrăzneală şi căinţei, ruşine.

Sfântul Ierarh Nicolae îl redă pe Vasile printr-o minune părinților săi

„În seara asta, zice, pe când umpleam paharul cu vin la cină ca să-l dau stăpânului, nu știu cum am fost răpit pe sus până aici, precum vedeți.  Dar mie mi se părea că stau pe pământ, până ce tata m-a strigat, dar îl vedeam stând cu mine pe ocrotitorul nostru, dumnezeiescul Nicolae.”

Îndrăzniți cei ce ați păcătuit! Este și pentru noi izbăvire!

Pentru aceasta se și roagă Andrei Criteanul, în numele nostru, al tuturor celor ce greu păcătuim înaintea Lui: „Ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi lacrămi de umilință” – și chiar trebuie să vărsăm lacrimi de umilință! Căci numai două feluri de apă spală necurăția păcatelor: apa Botezului și lacrimile pocăinței.

Pagini