Un preot ieșit din Mitilene avea în obicei ca în fiecare an să se ducă în Mira la sărbătoarea sfântului și să se închine la sfânta raclă și să ia din mirul care izvora de la ea. Și odată când arabii au căzut asupra insulei, au robit mult popor și pe preotul de care am vorbit în insula Creta. Au împărțit barbarii în trei pe prizonieri. Și pe unii i-au condamnat la muncă, pe alții i-au închis în închisori, iar pe alții îi ucideau cu sabia, între care era și preotul acesta.

Sunt tăiați mulți din popor, și deznădăjduiește preotul de viața lui din pricina strâmtorării timpului și se roagă Sfântului Nicolae cu privire la viața veșnică. Iar acela s-a arătat șezând de-a dreapta lui și îi poruncea să nu se teamă, ci să aibă curaj. Iar barbarul i-a poruncit să plece grumazul, Iar el a plecat grumazul, dar își ațintea ochii la sfântul. Și iarăși sfântul i-a zis să îndrăznească și să nu se teamă de nimic, Iar barbarul, dând o lovitură potrivită grumazului preotului, i-a sărit departe sabia din mână.

Bănuind că lucrul este vreo vrăjitorie, preotul voia să i-l arate pe sfântul barbarului cu degetul. Dar acela neavând ochi vrednici să îl vadă pe sfântul, zice barbarului că: „Sfântul Nicolae pe mine m-a izbăvit de sabie. Și l-a crezut pe el, fiindcă știa din auzite numele Sfântului Nicolae. Pentru aceea pe preot și pe alți patru bărbați i-a eliberat pentru numele Sfântului Nicolae, pe care scoțându-i, i-a trimis în țara lor prin care s-a și vestit limpede minunea aceasta. 

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)