Lecția de smerenie din Duminica Floriilor: De ce a ales Hristos un asin?

Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscut în popor şi ca Floriile, ne amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale.

Cu doar câteva zile înainte de Răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare fiind pe un mânz de asină. Entuziasmul poporului era un adevărat gest de sfidare faţă de autoritatea romană din vremea respectivă. După cum consemnează Sfântul Evanghelist Matei, iudeii vedeau în Hristos, în acele clipe, „împlinirea celor ce s-au spus prin prorocul” Zaharia cu mai bine de 400 de ani înainte:

Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei. (Zaharia 9, 9)

Mântuitorul împlineşte întocmai profeţia veterotestamentară, intrând în Ierusalim într-o smerenie deplină, călare pe un mânz de asină, în ciuda osanalelor şi a primirii împărăteşti pe care o face poporul evreu:

„Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei»” (Ioan 12, 14-15).

Ne întrebăm, totuși, de ce a ales Hristos un asin, asociat de cele mai multe ori cu povara, încăpăţânarea sau neștiința – și nu un alt animal?

După cum afirmă liturgistul Badea Cireșanu, asinul era cunoscut şi întrebuinţat în Egipt chiar în timpul celei de-a IV-a Dinastii Regale Egiptene (aproximativ 2613 î. Hr.), fiind menționat și multe locuri din Vechiul și Noul Testament. Tot el mai spune că, în pustiul Egiptului existau turme numeroase de asini. Spre exemplu, demnitarul egiptean Şalfra Ankii avea 760 de asini, iar alţii creșteau mii de asini pentru călărit şi purtat poveri, deoarece aceștia nu alunecau pe pietre și analizau cu mare atenție locul în care urmau să calce.

Calul nu putea suporta temperaturile crescute, nu îndura setea şi greutatea acelor locuri uscate. De aceea, cu mult înainte de Hristos, împăraţii și regii îşi făceau intrările lor solemne în cetăţi călare pe asini tineri, care nu mai fuseseră călăriți niciodată. Poporul îi întâmpina pe aceşti aleşi ai săi cu veşminte aşternute pe drum şi cu stâlpări în mâini, aşa cum L-a primit şi pe Mântuitorul la intrarea în cetatea lui David.

Se contrazic Sfinții Evangheliști?

Armonia și profunzimea Sfintei Scripturi constă în faptul că fiecare Evanghelie o completează pe cealaltă și că fiecare autor adaugă, în relatarea sa, detalii pe care le consideră importante. Astfel, în legătură cu acest episod, Sfântul Evanghelist Ioan scrie că Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el (Ioan 12, 14). La rândul său, Evanghelistul Matei spune că ucenicii I-au adus lui Hristos asina și mânzul: „Au adus asina și mânzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste ele” (Matei 21, 7). În fine, Sfinții Evangheliști Marcu și Luca consemnează faptul că Hristos S-a așezat pe mânz, nu pe asină (Marcu, 11, 7), (Luca 19, 35).

Deși s-a vehiculat de-a lungul timpului idea că Hristos nu ar fi venit în Ierusalim doar pe un singur animal, Sfinții Părinți ai Bisericii ne asigură de faptul că între Evangheliști nu există niciun fel de contradicție. Este limpede că Hristos a intrat în Ierusalim călare pe mânzul asinei. Ucenicii au adus doar mânzul la Hristos, dar împreună cu acesta a venit și mama sa, asina. Când citim la Sfântul Evanghelist Matei că Mântuitorul „a șezut peste ele”, înțelegem că El nu a șezut peste ambele animale, ci „ele” se referă la hainele pe care ucenicii le-au pus peste mânz.

Mânzul asinei simbolizează Biserica şi poporul cel nou

Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că Mântuitorul a ales mânzul asinei deoarece el nu simbolizează altceva decât noua Biserică a tuturor creştinilor, iar mama acestui mânz – vechea credinţă iudaică:

„Hristos a venit călare pe mânz tânăr, vestind mai dinainte cele viitoare. Prin mânzul asinei este arătată aici Biserica şi poporul cel nou, care era altădată necurat, dar a ajuns curat după ce a şezut Iisus pe el. Uită-te cum este împlinită întocmai icoana profeţiei! Ucenicii au dezlegat şi asina şi mânzul ei. Prin apostoli au fost chemaţi şi iudeii şi am fost chemaţi şi noi; prin apostoli am fost aduşi alături de Hristos. Şi pentru că fericirea noastră i-a făcut zeloşi pe iudei, de aceea asina vine în urma mânzului ei”.

Sfântul Ignatie Briancianinov, una dintre figurile marcante ale Ortodoxiei rusești, ne spune, de asemenea, că intrarea Domnului în Ierusalim pe un asin neînvăţat nu este o întâmplare, ci o repetare a prorociei lui Moise – nu prin cuvinte, ci prin simboluri:

Moise a prevestit că neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepădaţi. Aici, asinul neîmblânzit, pe care nimeni din oameni niciodată n-a şezut, îi închipuie pe păgâni. Hainele Apostolilor sunt învăţătura lui Hristos, cea propovăduită de ei neamurilor şi S-a aşezat duhovniceşte pe neamuri Domnul, făcându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim: în sânul Bisericii Sale, în veşnica, nefăcuta de mână cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii şi fericirii”.

Părintele Dumitru Stăniloae, în notele sale despre Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan, explică și el înțelesul duhovnicesc al acestei lecții de smerenie:

„Intrarea în Ierusalim, şezând pe asin, mai indică şi blândeţea Împăratului veşnic al Împărăţiei Cerurilor. Nu forţa, ci iubirea va caracteriza relaţiile în acea Împărăţie. Membrii ei vor fi nevinovaţi asemenea copiilor. Trupul nostru este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul asin, în măsura în care slujeşte sufletului şi poartă poverile şi ostenelile faptelor pentru dobândirea virtuţii. Însăşi mintea poate deveni un asin blând, ca să urce Domnul pe ea şi să intre purtat de ea în Ierusalimul de sus, împărtăşindu-se de slava Lui. Mintea noastră nu mai trebuie să rămână nimănui ca un asin fară stăpân”.

Breaking news de Florii

Cert este faptul că Sfintele Evanghelii nu sunt basme sau invenții. Nici legende sau născociri ale unor oameni pierduți în istorie. În vechime, termenul Evanghelie avea, oarecum, sensul pe care îl are în zilele noastre cel de Breaking News: veste de ultimă oră sau știre a momentului.

Dacă ar fi existat televiziunile acum 2000 de ani, omenirea ar fi privit cu sufletul la gură cum Hristos intră în Ierusalim călare pe asin blând, întâmpinat fiind de majoritatea iudeilor ca un împărat biruitor, cu ramuri de finic și cu aclamații, dar criticat de fariseii şi cărturarii care vor fi gândit: „Cum să intre Mesia în Ierusalim călare pe un… măgar? Halal Împărat!”. Şi totuşi, prorocia lui Zaharia s-a împlinit întocmai.

Ce trebuie să reținem din acest gest al Lui Hristos, până la urmă? Că aceste două atitudini – smerenia și biruința – sunt strâns legate una de cealaltă și că adevărata biruință o găsim în această lecție de smerenie pe care ne-a predat-o Hristos. Însăși perioada Triodului a început cu pilda de smerenie a Vameșului și se încheie cu smerenia Domnului, care ne învață că aceasta este singura cale spre Viață și spre Înviere. Și încă ceva: că după aproape 2000 de ani continuăm să fim contemporani cu cei prezenţi la Intrarea Domnului în Ierusalim. În ce fel? Cântând la fiecare Sfântă Liturghie, înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri, asemenea lor: „Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. Doar că noi, cei de astăzi, ştim cine este Iisus Hristos...

Vă recomandăm să citiți și:

De la același autor

Ultimele din categorie