Documentar

Evreii care L-au întâmpinat pe Hristos strigau „Osana!”. Ce înseamnă acest cuvânt?

Bucuria primirii Domnului în Ierusalim a fost exprimată, mai întâi, printr-un termen mai puțin cunoscut și înțeles în zilele noastre – Osana. Ce înseamnă acest cuvânt, folosit atât la intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, cât și în Vechiul Testament?

Cu o săptămână înainte de Pătimirile şi de Învierea Sa, Mântuitorul a intrat în cetatea Ierusalimului. În semn de bucurie și slăvire, evreii, alături de copiii lor, aşterneau înaintea lui Hristos haine şi ramuri de finic. Unii dintre ei le aruncau, iar alţii le purtau în mâini şi strigau, mergând înaintea Lui: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).

Cuvântul „Osana” este forma grecească a exclamaţiei populare „hosa’” (mântuie, ajută), urmat de articolul de implorare „na’”, tradus prin „te rugăm” sau „te implorăm”. Entuziasmul evreilor continua cu „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”, adică binecuvântat să fie Fiul, Trimisul Tatălui. În cultul Bisericii noastre, această expresie constituie cea de-a doua parte a imnului „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot”, cântat înainte de sfinţirea Cinstitelor Daruri.

Exceptând relatările neotestamentare ale Intrării Domnului în Ierusalim, mai întâlnim acest termen atât în Cântarea Cântărilor, cât și în traducerea grecească a Psalmului 117: „O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte!”, urmat de cuvintele citate la intrarea Mântuitorului în cetatea lui David: „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi, din casa Domnului” (Psalmi 117, 25-26).

În Vechiul Testament, Psalmul mesianic 117 este legat de Sărbătoarea Corturilor, una dintre cele trei mari sărbători evreiești de peste an, alături de Paști și Cincizecime. În cele șapte zile ale sărbătorii Corturilor se aducea la Templul din Ierusalim o ofrandă de apă, în cadrul unei ceremonii numite „Nisuh haMaim”. Marele Preot conducea o procesiune până la fântâna Siloamului, apoi umplea un vas cu apă și se întorcea la Templu. Când Marele Preot turna apa, evreii presărau buchetul de Sucot (ramuri de copaci sau lăstari de bambus) și cântau vresetele 25 și 26 din Psalmul 117:

„anna YHWH hoșiah na! anna YHWH hatzlihah na! baruka ha-vah b'Șem YHWH! berak-nu-hem mi-Beit YHWH”.
„Rugăm Iahve, Mântuiește-ne! Rugăm Iahve, sporește-ne! Binecuvântat fie cel ce vine în Numele lui Iahve! Te binecuvântăm din Casa lui Iahve”.

Așadar, putem afirma că, la primirea Domnului în Ierusalim, iudeii au adaptat vechiul imn acestei împrejurări. Referindu-se la cuvântul „Osana”, Sfântul Grigorie Palama spunea că el reprezintă „un imn adresat Domnului care înseamnă mântuiește, iar întru cei de sus arată că Hristos nu este slăvit numai pe pământ, ci și de către îngerii din cer”.

Condacul Duminicii Floriilor accentuează și el această idee: „Pe scaun, în cer, şi pe mânz, pe pământ, fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit şi cântare de la tinerii cei ce strigau Ţie: Binecuvântat eşti, Cel ce vii să chemi pe Adam!”. Astfel, înțelegem că suntem chemați să ne asemănăm pruncilor din Ierusalim și să-L slăvim pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu doar formal, ci cu întregile noastre simţăminte, pentru a ne face cetățeni vrednici ai Ierusalimului ceresc, deschis nouă prin Pătimirile, Moartea și Învierea Sa.

Vă recomandăm să citiți și: