Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 4

Biblia ortodoxă

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 4

Capitole:12345678910111213

1. Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă făgăduinţa să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă cineva dintre voi.

2. Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit.

3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: «M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea», măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea lumii.

4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: «Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale».

5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: «Nu vor intra întru odihna Mea!».

6. Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au intrat,

7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: «Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre».

8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.

9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu.

10. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.

11. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării,

12. Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,

13. Şi nu este nicio făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală.

14. Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea.

15. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat.

16. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.

Capitole:12345678910111213

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
24 Decembrie

(Ajunul Crăciunului)