Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 6

Biblia ortodoxă

Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 6

Capitole:123456789101112131415161718192021

1. După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei.

2. Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.

3. Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii Săi.

4. Şi era aproape Paştile, sărbătoarea iudeilor.

5. Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime multă vine către El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine, ca să mănânce aceştia?

6. Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă.

7. Şi Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin.

8. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru:

9. Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia?

10. Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în număr ca la cinci mii.

11. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au voit.

12. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva.

13. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz.

14. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care va să vină în lume.

15. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El singur.

16. Şi când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au coborât la mare.

17. Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei,

18. Şi suflând vânt mare, marea se întărâta.

19. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de corabie, și s-au înfricoşat.

20. Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi!

21. Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la ţărmul la care mergeau.

22. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui.

23. Şi alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise.

24. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus.

25. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici?

26. Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.

27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.

28. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?

29. Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis.

30. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi?

31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce».

32. Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer Pâinea cea adevărată.

33. Căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care Se coboară din cer şi care dă viaţă lumii.

34. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta.

35. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.

36. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi.

37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară;

38. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.

39. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.

40. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

41. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt Pâinea ce s-a coborât din cer.

42. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer?

43. Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi.

44. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

45. Scris este în proroci: «Şi vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu». Deci oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl la Mine vine.

46. Nu doar că pe Tatăl l-a văzut cineva, decât numai Cel ce este la Dumnezeu; Acesta L-a văzut pe Tatăl.

47. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.

48. Eu sunt Pâinea vieţii.

49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.

50. Pâinea care Se coboară din cer este aceea din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare.

51. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?

53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.

56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.

57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.

58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această Pâine va trăi în veac.

59. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.

60. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?

61. Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta?

62. Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?

63. Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.

64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.

65. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.

66. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.

67. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi?

68. Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.

69. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.

70. Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol!

71. Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă.

Capitole:123456789101112131415161718192021

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei