Ce spun Sfinţii Părinţi şi, mai ales, Sfânta Scriptură despre îngeri şi despre căderea lui Adam?

La început îngerii nu ştiau că Iisus Hristos este numit de Duhul Sfânt „Îngerul sfatului celui mare”, cum Îl numeşte proorocul Isaia, cu care se sfătuia permanent Tatăl. „Îngerii nu-L ştiau de Fiu al lui Dumnezeu”, spune Sfântul Vasile cel Mare în Hexaimeron. Deci, când a strigat Sfântul Arhanghel Mihail, zicând: „Închinaţi-vă Îngerului Sfatului celui mare”, unii din îngeri n-au vrut să se închine Lui şi de aceea au căzut în adâncul iadului, cum spune Mântuitorul: Văzut-am pe satana căzând ca un fulger din cer (Luca 10, 18).

Deosebirea dintre căderea îngerilor răi şi a omului este că îngerii au căzut cu voia lor, deci din libertate, iar omul a căzut din amăgire şi din îndemnul diavolului. Iar „păcatul cu sfătuire”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur „jumătate este al celui ce îl face şi jumătate al celui ce l-a sfătuit”.

Dumnezeu a îngăduit omului în rai să facă păcatul cel mai mic, adică să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Că dacă mânca din pomul vieţii, cum spume Sfântul Ioan Gură de Aur, omul nu mai avea pocăinţă niciodată, se împietrea la inimă ca diavolul, cădea ca diavolul, nu mai murea niciodată şi se chinuia în veci, asemenea satanei.

La căderea lui Adam au contribuit două patimi raţionale ale omului: mândria şi pofta. Prin căderea sa, omul Adam nu a prierdut tot harul lui Dumnezeu, căci a căzut din ispita diavolului. Astfel, harul şi arvuna mântuirii au rămas în om, pentru că a greşit din neştiinţă şi pentru că este purtător de trup pământesc. Numai celui ce se leapădă de Dumnezeu i se ia harul Duhului Sfânt, dar şi acesta este primit prin pocăinţă. Iar cel ce greşeşte din neştiinţă, păstrează harul, însă acoperit de păcate.

Iată pentru care pricină femeia lui Adam s-a numit Eva, adică Viaţă, iar nu moarte, pentru că nu a căzut total ca diavolul şi apoi pentru că prin a doua Evă, adică Maica Domnului, se va izbăvi neamul omenesc.

După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, îndoit a fost creat omul, cu trup şi suflet; îndoit a fost şi pomul cunoştinţei binelui şi răului; îndoită şi urmarea greşelii lui Adam; îndoit este şi raiul: raiul pământesc, sau „sânul lui Avraam”, unde stau sufletele drepţilor până la judecata viitoare, şi raiul ceresc, adică împărăţia cerurilor, unde vor intra drepţii după a doua judecată. Iar mâncarea din pomul cunoştinţei binelui şi răului înseamnă „cât de bine era omului dacă nu mânca şi cât de rău este că a mâncat”.

Despre îngeri trebuie să ştim că ei au fost zidiţi numai prin gândirea lui Dumnezeu, dar nu erau neschimbători, ci i-a lăsat ca ei singuri să câştige prin luptă neschimbarea. Atât îngerii cât şi primii oameni au aveau imaginaţie. Cum au căzut îngerii în imaginaţie, îndată au căzut din cer în iad, că doreau să fie asemenea „Celui Preaînalt”.

Iar oamenii au căzut în clipa când s-au îndoit de cuvântul lui Dumnezeu. Îndată ce satana le-a răpit frica de moarte, zicând: Nu veţi muri, ci veţi fi vii, omul a căzut în imaginaţie şi apoi în păcat. Cea mai mare pagubă este să uite omul de moarte. Cum i-a şters omului din minte frica morţii, îndată a murit prin păcat. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că primul om a căzut din trei lucruri: femeia, lemnul (pomul) şi neascultarea. Şi tot prin trei lucruri va fi mântuit: Maica Domnului, Crucea şi ascultarea.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 8-10)