Nu am dragoste pentru aproapele. Că departe de a mă hotărî să-mi pun, potrivit Evangheliei, sufletul pentru binele aproapelui, eu nu jertfesc măcar cinstea, fericirea și liniștea mea spre binele aproapelui.

Dacă l-aș fi iubit, potrivit poruncii Evangheliei, ca pe mine însumi, atunci nenorocirea lui m-ar durea și pe mine, iar fericirea lui m-ar umple de bucurie, pe câtă vreme pe mine, care ascult cu mai multă curiozitate povestirile privitoare la nenorocirile aproapelui, nu mă interesează sau, ceea ce e o crimă și mai mare, parcă găsesc o plăcere în toate acestea.

Eu, pe deasupra, nu acopăr cu dragoste faptele cele rele ale fratelui meu, ci le răspândesc.

Văzându-i bunătatea, cinstea și fericirea lui, nu mă înveselesc, ca și cum ar fi ale mele proprii, ci, ca și orice lucru străin de mine, nu trezesc în sufletul meu niciun simțământ de bucurie, ci, dimpotrivă, stârnesc în inima mea un fel de invidie sau dispreț.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 67)