R Rădulescu: Părinte profesor Coman, mai sunt câteva zile până la Crăciun, cum ar fi bine să fie petrecute aceste zile?

Pr. Coman: Pe lângă ceea ce ştie aproape toată lumea, privitor la întâmpinarea marii sărbători a Naşterii Domnului nostru, aş recomanda oarecare reculegere, trezvie, „venire în sine”, aşezare, linişte, lucruri ce se pot obţine prin articularea voinţei, prin mai mult sau mai puţin post, prin spovedanie, prin participare la slujbele Bisericii, prin recuperarea pacii şi împăcării în relaţiile de familie, în relaţiile cu prietenii, cu vecinii...

Dincolo de toate aceste lucruri, aş adresa ascultătorilor dumneavoastră, conaţionalilor noştri, gândul să mediteze un pic mai adânc cu astfel de prilejuri. Este o sărbătoare foarte mare, ne întâlnim unii cu alţii, ne facem bucurii, ne facem daruri unii altora. Toată lumea marchează sărbătoarea. Este o participare generală la sărbătoare, deşi, în grad diferit de intensitate şi în moduri diferite. Toţi suntem cuprinşi de sărbătoare! Dar ne întrebăm de ce este o sărbătoare atât de mare, totuşi? Unde e temeiul atenţiei generale care înconjoară această sărbătoare? De ce este cuprinsă lumea întreagă de această sărbătoare? Temeiul este într-un fapt esenţial, este în faptul Naşterii Fiului lui Dumnezeu, este în faptul Întrupării lui Dumnezeu Însuşi. Temeiul este în faptul că există un Dumnezeu, există un Dumnezeu care a făcut pentru oameni demersuri esenţiale, pentru ca să existăm noi oamenii şi pentru ca să ne izbăvim de propriile noastre căderi. Între aceste demersuri este şi cel de a trimite în lume pe unicul Său Fiu. Ştiu că aceste cuvinte tulbură un pic liniştea. Oamenii s-au obişnuit să transforme totul într-un prilej  de relaxare, de bucurie grosieră, uşuratică, frivolă uneori…

Gravitatea şi adâncimea evenimentului sărbătorit ne cheamă la mai multă sobrietate şi la mai multă adâncire în rosturile existenţei. Ne plac colindele, ne plac obiceiurile, ne plac felicitările de Crăciun, spectacolele... Toate acestea nu ar avea, totuşi, nici un sens şi nici un temei, dacă nu ar exista realitatea Naşterii lui Hristos. Dacă Hristos S-a născut cu adevărat - şi S-a născut cu adevărat, altfel nu ar fi existat o tradiţie de două mii de ani atât de bogată, atât de consecventă şi atât de răspândită -, trebuie să ne întrebăm cine este Hristos şi ce raportare trebuie să avem noi faţă de El! Altfel, dacă nu ne întrebăm, rămânem într-o zonă superficială, într-o zonă de suprafaţă, în care vom şi trăi. Îndemn, aşadar, să luăm seama la temeiul lucrurilor, la sensul lor adânc. Să ne întrebăm de ce se întâmplă ele, de ce este Crăciun, de ce este Paşti, ce se întâmplă duminica, etc.! Cultura noastră este una care consumă realităţile exterioare, fără să se mai intereseze de sensul acestor realităti.

(Pr. prof. dr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, pp. 395- 397)