Nu-mi este rușine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind; după cum nu-mi este rușine a mi-o închipui copilărește – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână și cu mahrama pe braț, ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceață și să le șteargă sudoarea frunții și sângele cu mahrama ei cea sfântă.

De aceea, bună socotim rugăciunea creștinească dinainte de culcare, care unește cele două evlavii: „O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului! Ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții în veci, Amin”.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2006, pp. 294-295)