Mamele creștine – pildă de sfințenie
Mamele sunt cele care au ostenit zi şi noapte. La pieptul lor au ţinut copiii, acolo i-au întors cu ochii spre Maica Domnului în rugăciune, i-au îndumnezeit şi i-au crescut în duhul acesta ortodox.
Mamele au fost şi rămân creştinele care au contribuit la realizarea sfinţilor, savanţilor, a oamenilor de creaţie. Ele sunt cele care au umplut Bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoţi care slujesc neîncetat Liturghia în bisericile şi mănăstirile noastre.
Ele sunt cele care au ostenit zi şi noapte. La pieptul lor au ţinut copiii, acolo i-au întors cu ochii spre Maica Domnului în rugăciune, i-au îndumnezeit şi i-au crescut în duhul acesta ortodox, aşa după cum şi Creştinismul nostru se naşte azi în peştera Betleemului, în sfânta familie a Fecioarei Maria şi a Dreptului Iosif.
Ele, mamele, duc mai departe toată frumuseţea, în obiceiurile, colindele, cântecele lor de doruri, de noapte şi de zi deasupra copilaşului, aşa, ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele şi cântările poporului nostru.
(Fundaţia Justin Pârvu, Ne vorbeşte părintele Justin, Petru Vodă, 2011, p.136)
Să încurajăm copiii să acorde mai multă importanță lecturii și învățării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro