Plecăm spre mănăstirea benedictină ce se află alături de mormântul Sfântului Lazăr. Ne simțim mângâiați că mergem împreună cu Hristos pe drumul pe care l-a străbătut cu ucenicii Săi de atâtea ori. Vizavi de mănăstirea ortodoxă se află un foișor și un mic altar. Ne reculegem câteva clipe în fața lui. Este locul unde Domnul a așteptat să i se aducă asinul din satul Betfaghe, care se află la 2 km depărtare, spre nord de Betania. Aici a încălecat pe asin și de aici, din mijlocul satului Betania, a pornit spre Ierusalim, după ce a mâncat împreună cu Lazăr cel înviat din morți (Ioan 12, 1-15).

Mănăstirea benedictină de călugărițe a fost fondată sub ocupația cruciaților în anul 1134, de regina Melissende, alături de mormântul Sfântului Lazăr, pe ruinele unei biserici ortodoxe din secolul al IV-lea. Vechea biserică a fost reînnoită în secolul V și a existat până în anul 614, când este ruinată de perși. Apoi, refăcându-se din nou, s-a menținut până în timpul cruciaților. Ei restaurează biserica și o transformă în mănăstire de călugărițe benedictine. Plecând cruciații din Palestina, musulmanii au transformat biserica în moschee, incluzând și mormântul Sfântului Lazăr. Săpăturile arheologice din anii 1949-1951 au scos la iveală ruinele vechilor bazilici ortodoxe, cu frumoase frag-mente de mozaicuri bizantine. Catolicii au înălțat alături de aceste ruine o măreață catedrală, asemenea unui dom occidental. Ei susțin că aici ar fi fost casa Martei și a Mariei. În prezent trăiesc în această mănăstire un grup de 15 călugărițe benedictine, care întâmpină pe nume-roșii pelerini ce ajung până aici.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 268-269)