Minunea de la Schitul athonit „Sfânta Ana”
De îndată ce a mâncat din acel pește, Starețul s-a întremat și a prins atâta putere, încât s-a făcut deplin sănătos, tămăduindu-se de boala sa.
Starețul Macarie de la Chilia „Adormirea Maicii Domnului” din Schitul Sfintei Ana (Sfântul Munte Athos) era grav bolnav. Starețul era de loc din Tesalonic și de mic venise și se călugărise la Schitul Sfintei Ana. Din pricina nevoinței exagerate, ajunsese la epuizare, mai ales că nu era înzestrat cu rezistență trupească.
În Duminica Lăsatului de Sec de Carne din anul mântuirii 1750, Starețul Macarie, din pricina epuizării, ajunsese în pragul morții. Ucenicul său, monahul Teoctist, care avea și grija Kiriakonului Schitului, după Dumnezeiasca Liturghie din acea Duminică, a fost cuprins de o mare mâhnire, neștiind ce mâncare să-i pregătească Starețului său, care să-l întărească oarecum și să-l ridice din istovirea ce o avea.
Cu această mâhnire în suflet a coborât la mare, gândindu-se că, poate, va găsi vreun pește. Însă marea era atât de tulburată și învolburată, încât nicio barcă nu era la țărm și nici pe mare nu se vedea trecând vreuna. Atunci, umilindu-se cu sufletul, a îngenuncheat și cu multă credință, din durerea inimii, s-a rugat lui Dumnezeu și Sfintei Ana, Maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu a apucat să-și sfârșească rugăciunea, că Părintele Teoctist vede pe valurile înspumate ale mării jucând un pește destul de mare. Îndată, luminat fiind de Dumnezeu, a făcut semnul Crucii în direcția unde se vedea peștele și un val – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! – a aruncat acel pește pe nisipul de pe țărm.
Părintele Teoctist, plin de bucurie, a luat peștele, l-a dus sus la Kiriakon, l-a pregătit și i-a dat Starețului său să mănânce. De îndată ce a mâncat din acel pește, Starețul s-a întremat și a prins atâta putere, încât s-a făcut deplin sănătos, tămăduindu-se de boala sa.
Cu mâncarea care a rămas, i-a ospătat pe toți monahii și mirenii care se aflaseră în acea zi la Kiriakonul Schitului și care, cu toții, au slăvit pe Preabunul Dumnezeu, Cel minunat în lucrurile Sale și în Sfinții Săi.
Sursa: marturieathonita.ro
O arătare recentă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Mănăstirea Vatoped
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro