Părintele Atanasie citea mereu Sfânta Scriptură şi cuvintele Sfinţilor Părinţi. Într-o zi, a întrebat pe ucenicul său: 

– Citit-ai pe Sfântul Damaschin? 

– Nu, părinte, nici n-am auzit de cărţile lui. 

– Nu ştii nimic! Acolo, frate, este fundamentul credinţei noastre.

Deci, scoţând din traistă Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, a zis: 

– Primeşte, frate, cartea aceasta. Aici se află miezul credinţei noastre ortodoxe. 

A zis iarăşi părintele Atanasie ucenicului său: 

– Citit-ai Pravila Mare? 

– N-am citit-o, părinte. 

– Nu cunoşti legile Bisericii! 

– Dar unde aş putea-o găsi? 

Atunci bătrânul a scos din traistă Pidalionul şi l-a dat ucenicului să-l citească. 

Într-o zi, i-a zis ucenicul: 

– Părinte Atanasie, de ce nu-ţi faci şi sfinţia ta o haină mai bună că, iată, toate ţi s-au rupt. Iar bătrânul a răspuns: 

– Aceea nu-i călugărie, frate, cu haine bune, cu mâncare multă, cu vin şi cu odihnă. Călugărul trebuie să fie mai sărac şi mai rău îmbrăcat decât orice om. 

L-a întrebat ucenicul iarăşi: 

– De ce nu-ţi iei o chilie în mănăstire, părinte Atanasie? Măcar pe timp de iarnă. 

– Ce-i aceea chilie în mănăstire? Acolo este ca la spital! Iar aici în munte, mă simt ca în grădina Raiului! 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 599-600)