Monahul Galaction Ilie – aspru postitor, mai ales miercurea și vinerea
Odată, un sfânt a văzut ducând un mort la groapă, iar înaintea şi în urma sicriului mergeau doi îngeri frumoşi. Atunci sfântul i-a întrebat: „Cine sunteţi voi?” Iar îngerii au răspuns: „Eu mă numesc Miercurea şi eu Vinerea! Am venit aici cu porunca Domnului să ajutăm acest suflet, care în toată viaţa a postit miercurea şi vinerea în cinstea patimilor lui Hristos”.
Monahul Galaction Ilie, de la Mănăstirea Sihăstria (1882-1946)
Acest călugăr îmbunătăţit s-a născut în comuna Pipirig (Neamţ), din părinţi săraci. În tinereţe a fost cioban la oile satului. Apoi, dorind să urmeze lui Hristos, în anul 1918 a intrat în nevoinţa călugărească la Mănăstirea Sihăstria, în anul 1925 a primit tunderea monahală de la stareţul Ioanichie.
Aici a avut aceeaşi ascultare binecuvântată. Timp de 25 de ani a păstorit oile mănăstirii. În toamna anului 1946 s-a mutat la cele veşnice cu sufletul împodobit de multe fapte bune.
Spunea ucenicul său că părintele Galaction nu mânca niciodată până nu-şi făcea obişnuitul canon călugăresc. Când îl chemau fraţii la masă, bătrânul răspundea:
- Iertaţi-mă, fraţilor, eu nu mi-am făcut pe astăzi datoria către Dumnezeu. Deci, cum să mănânc dacă nu mi-am făcut datoria?
Apoi, părintele se retrăgea în pădure, îşi termina rugăciunile şi metaniile şi aşa stătea la masă.
Spunea iarăşi ucenicul său că bătrânul nu mânca miercurea şi vinerea până seara, după ce răsăreau stelele. Atunci, părintele îşi făcea semnul crucii, cerea iertare de la toţi, lua anafura şi apoi mânca liniştit. Odată l-a întrebat ucenicul:
- Părinte Galaction, ziua este mare şi sfinţia ta eşti slab şi bătrân. Nu ar fi bine să dezlegi cu masa mai devreme?
- Frate Costache, ascultă ce mi-a spus părintele Atanasie din Mănăstirea Neamţ. Odată, un sfânt a văzut ducând un mort la groapă, iar înaintea şi în urma sicriului mergeau doi îngeri frumoşi. Atunci sfântul i-a întrebat: „Cine sunteţi voi?” Iar îngerii au răspuns: „Eu mă numesc Miercurea şi eu Vinerea! Am venit aici cu porunca Domnului să ajutăm acest suflet, care în toată viaţa a postit miercurea şi vinerea în cinstea patimilor lui Hristos”.
De când mi-a spus părintele Atanasie istoria aceasta, n-am mai mâncat nimic în aceste zile, ca să-mi ajute şi mie Sfânta Miercuri şi Sfânta Vineri în ceasul morţii.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 582-583)
Cuviosul Ioan Sihastrul – mare duhovnic, dascăl al liniștii și al rugăciunii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro