Monahul Gherontie Dascălul, de la Mănăstirea Neamţ († 1812)

Cuviosul Gherontie era unul din ucenicii stareţului Paisie şi cel dintâi părinte duhovnicesc al Mitropolitului Grigorie Dascălul (1823-1834). Originar din Moldova, el a intrat ca vieţuitor în Mănăstirea Neamţ cu puţin înainte de venirea stareţului Paisie (1779). Apoi, fiind iscusit la minte, a fost trimis împreună cu monahul Doroftei la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, pentru a deprinde limba greacă. Aici l-a cunoscut pe tânărul Gheorghe Miculescu, mitropolitul de mai târziu al Ţării Româneşti, pe care l-a adus la Mănăstirea Neamţ şi l-a călugărit cu numele de Grigorie.

După terminarea şcolii, monahul Gherontie a devenit un iscusit traducător al Sfinţilor Părinţi de limbă greacă. Împreună cu fiul său duhovnicesc, ierodiaconul Grigorie, au tradus la Mănăstirea Neamţ numeroase cărţi patristice, din care cele mai multe au fost tipărite. Vestea despre aceşti doi călugări iscusiţi în cele duhovniceşti şi pricepuţi la tălmăcirea cărţilor bisericeşti se răspândise în tot pământul românesc. Erau cunoscuţi atât mitropoliţilor Veniamin Costachi şi Dionisie Lupu, cât şi episcopilor de la Buzău, Râmnicu-Vâlcea şi Argeş.

În anul 1812, monahul Gherontie împreună cu ierodiaconul Grigorie se duc în Muntele Athos, „să se închine sfintelor mănăstiri celor de acolo şi să se întâlnească cu părinţii cei cuvioşi, pentru folosul sufletului”. La întoarcere, însă, cad între tâlhari la Filipopoli, peste Dunăre, unde Cuviosul Gherontie moare ca un adevărat martir. Ucenicul său îl îngroapă la Mănăstirea Anarghiri din apropiere şi se întoarce la Neamţ. După şapte ani îi aduce osemintele şi le depune în gropniţa mănăstirii de metanie.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 334)