Ceea ce am să aștern în pagina Tribunei nu are legătură cu o predică adâncă de teologie. Deși, mi-ar fi plăcut tare. E Duminica Sfântului Grigorie Palama, Teologul Luminii necreate. Cel care ne-a lămurit despre alfabetul cunoașterii lui Dumnezeu prin manifestările Ființei Sale, pe care le identificăm prin atribute. Atribute Dumnezeiești. Nevoia momentului ne aduce în actualitate. Suntem sub un val de boală și frică, un teribil aliaj de teamă și necunoaștere. Ne temem de un necunoscut căruia i s-a dat nume tocmai ca să-i scadă din impact: Covid-19. Dacă-i dăm un nume răului îl limităm? Poate. Dar cel puțin poate fi comentat, măcinat, acordat minților noastre. Întrebarea este dacă frica de acum e în mințile sau în sufletele noastre, în inimi? De aceea, am ales să vorbesc despre întâlnirea dintre Hristos și oamenii Evangheliei de azi. Textul de la Marcu (2, 1-12) ne vorbește despre cum Mântuitorul a transformat în amvon-spital casa soacrei lui Petru unde, după Tradiție, „acosta” din vreme în vreme. Pentru a vesti Evanghelia. Pentru a propovădui și vindeca. Pentru a încuraja și însănătoși.

De data aceasta, pare că flash-ul de lumină nu este pe Hristos. Ci pe patru bărbați care sparg acoperișul casei pentru ca prietenul lor, slăbănogit de neputință, să poată fi văzut și atins de Hristos. Propovăduitorul ce-l identificaseră în Hristos îi încurajase în asumarea aproapelui ca pe propria persoană. Dovedeau prin gestul lor că au înțeles mesajul general- și atât de special al Noului Legământ: aproapele este subiect iubirii măcar cât sufletul tău propriu. Dovedeau că asumau dinamic și hotărât ceea ce se va numi legea de aur a creștinismului: iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți! E lecția zilelor noastre. Nevoia de prieteni adevărați la vreme de îndoială și zbatere, de ispită în judecată și diluare a omeniei. Este timpul măsurii creștinismului despre care spunem că ne este fundament ca Neam și Țară. Nu e vremea să citim sau recitim scenarii, ci să citim atent Evanghelia. Cartea care ține în ea izvorul vindecării noastre de teama de moarte.

Și vindecării slăbănogului i se găsesc comentatori. La cuvintele pline de viață ale Mântuitorului – Fiule, iertate sunt păcatele tale! (Marcu 2, 5) – ei adaugă cuvintele moarte ale modului în care credeau că au înțeles pe Dumnezeu. Respingeau pe Dumnezeul cel Viu, lucrător în mijlocul lor, pe baza unui dumnezeu mumificat în fâșiile lipsei lor de bucurie și compasiune. Paralizații pare că se înmulțesc prin vindecarea paraliticului. Dar sunt cei lipsiți de puterea empatiei, paralizați în egoismul de a avea dreptate cu orice preț, în orgoliul de a crede că pot da lecții despre Dumnezeu lui Dumnezeu Însuși. Ori Domnul refuză joaca lor. Din drag de slăbănog și din respect pentru efortul celor patru prieteni – primul SMURD consemnat de istorie, până la urmă – Hristos face minunea de a dovedi că ceea ce făcuse în adâncul sufletului slăbănogului – iertarea păcatelor, de nevăzut cu ochii – transpare și la vedere. Slăbănogul este îndemnat să-și ia patul și să umble. Omul nu mărturisise nimic cu gura, nu putea face semne și nu-i ceruse nimic lui Hristos. O făcuseră, în schimb, cei patru prieteni ai săi. Dovedind că omul trebuie să rămână pentru om tot OM. Nu fiară, nu hienă spintecătoare de scenarii împotriva îndreptării omului din boală. Prin aceasta a câștigat Domnul inimile celor care cred. Prin această incredibilă capacitate de a face văzute în îndreptare cele săvârșite în ascuns întru iertare.

Vremea de acum este a prieteniei sau nu mai avem nici o șansă. Îndrăznesc să spun că cea mai frumoasă imagine a Evangheliei acesteia este cearcănul de nesomn de pe chipul celor implicați în a ține departe de noi slăbănogeala de moment a lumii. O lume care nu va mai fi niciodată la fel. Dacă am fi vrut prin formări și seminarii, prin congrese și canale de televiziune specializate, nu am fi reușit să scoatem din noi atâta adevăr despre umanitatea lumii la anul 2020 d.Hr. Cea mai importantă zi va fi prima în care nu se va mai înregistra nici un mort de la virusul ce ne toacă economiile și viețile, siguranțele în care juram că ne-am instalat. Frivolismul trecător al strigătelor noastre pseudo-democrate, aroganța atotștiinței în care ne-am demagogizat discursul par că pălesc dinaintea nevoii de a ne spăla pe mâini și a mânca sănătos. Poate că momentul acesta, în care ne redescoperim statul acasă ori statul cu grijă între semeni, ne va apropia mai mult de familii și oameni. E spărtura noastră în acoperișul lumii ce am generat-o. E întâlnirea noastră cu El. Purtați pe umeri, de cădem, de cei curajoși, dispuși să ne poarte de grijă. Nu pentru bani ori glorie, ci pentru că ei simt în adâncul lor că e sensul vieții lor acesta: să fie prieteni!

Cred că e un moment bun să ne reîmprietenim cu propriile noastre vieți. Astea, de le socotim nereprezentative și, uneori, ratate. Să ne redescoperim valorile care ne țin împreună ca oameni și comunitate. Vremea de acum este a mâinii întinse în ajutor. A înțelegerii cu adevărat a conținutului cuvântului criză. Avem de rescris câteva cuvinte în vocabularul nostru social. Unul este Prietenie. Al doilea, Omenie. Și nu în ultimul rând, Răbdare. Va trece și valul acesta cum au trecut toate. Cu răni deschise pe secole, probabil. Ne vom privi cu alți ochi? Ne vom da jos măștile, încurajându-ne cu un surâs adevărat? Cred că e vremea să ne unim sub tărgile slăbănogiților și să spargem coperișul spre a-i aduce înaintea lui Hristos. Pe ei și pe noi. Cu tot neamul nostru. Măsura curajului va fi dată de respectarea normelor prin care ne apărăm unii pe alții de moarte. Măsura curajului va fi dată prin cel mai simplu act de curaj: respectul pentru celălalt! Hristos Domnul ne stă alături. N-avem a ne teme.

P.S La vremea când scriu aceste cuvinte din Italia ne vin imagini cu oamenii care dansează în balcoanele locuințelor sărace din blocuri, se aplaudă și se încurajează. Curaj, România! Să ne rugăm să putem păstra vii slăbănogii și pe noi. Să creștem în curajul de a rămâne vii! E Duminica Prieteniei! Curaj, Prieteni! Pe oriunde v-ați afla, inima noastră bate cu inima voastră. În ritmul de inimă vie al Bisericii.

Sursa: tribuna.ro