În primăvara anului 1990 au venit câţiva părinţi teologi din partea Patriarhiei Române să-l cheme pe Arhimandritul Cleopa la Bucureşti într-o misiune bisericească specială. Părinţii din obştea Mănăstirii Sihăstria erau întristaţi de aceasta şi cereau ajutorul lui Dumnezeu. Ultimul cuvânt îl aşteptau de la Părintele Paisie. S-au dus toţi să-l vadă şi să-l întrebe. Bătrânul le-a citit după obicei o rugăciune de binecuvântare şi de călătorie, iar la urmă le-a spus cu hotărâre:

- Doamne ajută, drum bun, dar Părintele Cleopa nu pleacă de aici! Rugăciunea şi cuvântul bătrânului a liniştit obştea mănăstirii şi a izbăvit pe toţi de această ispită.

Altădată s-a dus la Părintele Paisie un duhovnic să-l cerceteze în boală. Iar bătrânul, la urmă, a zis:

- Tare este grea duhovnicia! Că nimic nu este mai greu pe pământ decât să conduci suflete pe calea mântuirii! Iată că peste 40 de ani am legat şi am dezlegat sufletele de păcate. Dar ştiu eu dacă nu cumva am greşit, de m-a certat Domnul cu boala aceasta, că poate am legat ce trebuia să dezleg şi am dezlegat ce trebuia să leg? Însă rămâne totul la judecata şi mila lui Dumnezeu, că omul întotdeauna este supus greşelii…

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 126-127)