Ev. Ioan 12, 24-26; 35-36

Ev. Ioan 12, 24-26; 35-36

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Grăuntele de grâu, când cade în pământ, dacă nu va muri, rămâne numai el, iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce-şi iubeşte sufletul său îl va pierde; iar cel ce-şi urăşte sufletul său în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa cea veşnică. Dacă slujeşte cineva Mie, să vină după Mine şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă va sluji cineva Mie, îl va cinsti Tatăl Meu. După aceea le-a zis Iisus: Puţină vreme mai este Lumina la voi. Umblaţi până când aveţi Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; căci cel care umblă pe întuneric nu ştie unde merge. Până când aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fiii Luminii.

Acatistele lunii Aprilie

Calendar ortodox
26 Aprilie