„Se confundă de obicei mistica cu poezia (când nu se rostesc asupra ei judecăţi din cele mai jignitoare, care propriu-zis nu vizează mistica creştină, luminoasă, ordonată şi prietenă raţiunii, ci diferite curente iraţionale, pătimaşe şi unilateral sentimentale). Dar înainte de trăirea mistică e necesară orientarea scrupuloasă după cea mai precisă ştiinţă a sufletului. Sfinţii Părinţi nu mai ostenesc să susţină că sufletul trebuie îndrumat «în mod ştiinţific» şi că cea mai înaltă «ştiinţă» este cea a călăuzirii sufletului. Abia după urcarea aceasta, după reguli «ştiinţific» stabilite, a sufletului din treaptă în treaptă, până la virtutea dragostei, omul se umple şi în sine şi în faţa semenilor de farmecul cuceritor al unei frumuseţi spirituale, al prezenţei neînţelese a lui Dumnezeu”

(Părintele Dumitru Stăniloae, Introducere la Filocalia I, ediţia II, Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană” S.A., Sibiu, 1947, p. IX-X)